2.1 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Timișorenii au ocazia să o întâlnească pe Gabriela Szabo. Program plin în weeekend la Iulius Mall

Celebra atletă și campioană olimpică Gabriela Szabo vine vineri, 27 mai, la Iulius Mall Timişoara, unde va participa la un eveniment caritabil, alături de alţi adepţi ai sportului și vieții sănătoase. Participanții vor pedala pe biciclete speciale, iar fiecare kilometru înregistrat va fi transformat într-o sumă de bani, care va fi donată unor fundații caritabile. Evenimentul, care face parte din campania Adecco Win for Youth, va începe la ora 14.00 și va avea loc pe terasa Iulius Mall, din zona food court.

Seara zilei de vineri stă sub semnul dansului, marca Student Fest. Protagonistul evenimentului, care va începe la ora 20.00, va fi lugojanul Robo, semifinalist la emisiunea „Românii au talent” și considerat cel mai original interpret de Electric Boogie din țară, datorită inventării unui stil propriu, în care își sincronizează mişcarile de dans cu sistemele de lumini pe care le concepe chiar el.  În spectacolul desfășurat la demisol, în zona Poema, îi va urma trupa Defeat Gravity Crew, cu un show de street dance.

Duminică, este rândul copiilor să devină vedete, pentru că la Iulius Mall se vor desemna câștigătorii titlurilor de Miss & Mister Junior. Cei 16 finaliști ai concursului, cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, vor susține probe care le vor evidenţia frumusețea, personalitatea și talentul. Competiţia va începe la ora 17.30 și se va desfășura la etajul Iulius Mall, în zona Intersport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :