Aproximativ 150 de timișoreni au protestat, în această seară, în Piața Victoriei din Timișoara. Oamenii au ieșit în stradă nemulțumiți de disputatele ordonanţe privind graţierea şi modificarea Codului Penal, fără consultare publică şi fără consultarea principalilor acotri din justiţie.
Interdicția de a scanda a fost înlocuită de manifestanți printr-un marș tăcut în care s-au accentuat pașii în deplasare. Manifestanții au anunțat că revin în Piața Victoriei și mâine seară, de la ora 18:00.
Potrivit proiectului publicat pe site-ul Ministerului Justiției, se grațiaza pedepsele de până la 5 ani, abuzul în serviciu va fi incriminat doar dacă există un prejudiciu de peste 200.000 de lei, iar denunțurile vor fi valabile până la 6 luni de la comiterea faptelor.
Proteste în ţară
Mii de persoane s-au strâns în Piaţa Universităţii din Bucureşti pentru a protesta, după ce Guvernul a publicat proiectele pentru graţiere şi modificarea Codurilor Penale. Manifestanţii s-au deplasat şi la sediul Guvernului, unde au scandat lozinci împotriva proiectelor de lege propuse de Guvern.
În Piaţa Unirii din Cluj s-au adunat peste 300 depersoane pentru a protesta faţă de proiectele legii amnistitei şi modifciarea codurilor penale. Şi la Sibiu s-au strâns în centrul oraşului peste 100 de persoane.
Iohannis, premieră în mandatul său
Filmul zilei pe acest subiect a început de dimineaţă cu o premieră: pentru prima dată în mandatul său, preşedintele Klaus Iohannis a simţit nevoia să conducă şedinţa de Guvern. I-a fost teamă că modificarea codurilor penale şi graţierea vor face obiectul unor ordonanţe de urgenţă adoptate în secret. Premierul i-a garantat, însă, că nu există nicio intenţie în acest sens.
Dar proiectele de ordonanţă există şi au intrat în dezbatere publică. Gestul neaşteptat al preşedintelui s-a petrecut în absenţa din ţară a liderului PSD, Liviu Dragnea.
2500 de deţinuţi ar urma să scape de executarea condamnărilor prin ordonanţa de urgenţă pentru graţiere. De exemplu, pedepsele cu închisoare de până la 5 ani vor figraţiate.
Şi vor fi înjumătăţite condamnările pentru deţinuţii de 60 de ani, femeile însărcinate sau care au copii de până la 5 ani.
Ministerul Justiţiei propune şi redefinirea în codul penal a abuzului în serviciu. Astfel, printre beneficiarii celor două ordonanţe vor fi şi condamnaţi sau inculpaţi celebri ori politicieni. Magistraţii au acuzat că sunt legi cu dedicaţie şi au cerut să fie consultaţi.
Frustrati de susținători PNL ofticați ca au pierdut alegerile