Trotuarul de pe strada Musicescu, din Timișoara, nu a fost proiectat pentru circulația pietonilor. Acesta este semnalul de alarmă tras de timișoreni.
Pe rețelele de socializare circulă fotografii în care se vede cât de greu este să treci pe trotuarul reabilitat de pe această stradă. În pozele postate apare un cărucior care nu are loc să treacă pe trotuar.
În mijlocul aleii pentru pietoni este un stâlp gros care acoperă spațiul. Destinat trecătorilor. De asemenea, în altă parte, un coș de gunoi obturează trecerea. De același lucru s-au plâns și bicicliștii când a fost refacută strada, dar autoritățile nu au luat nici acum masuri pentru îmbunătățirea situației.
Strada Musicescu a fost reabilitată între anii 2013 și 2015 cu peste 6 milioane de lei. Încă de atunci au apărut probleme pe trotuare, dar ele nu au fost rezolvate.
sursa foto – Cetățean în Timișoara. Pretentios/FB