Timișorela săptămânii – Freidorf

155

O mamă ce-și agață barza-n

cui, când Maureen, pe Johnny, „Jane“

îl învăța să-i spună (ce-i,-n

Planeta Bleu, un nume: Tarzan?!),

 

mi se părea copilăria,

ca Freidorful, după ce lent-ul

Hencz Ștefan, singur cu Solventu,-n

carlinga MiG-ului, dar și a

 

lui însuși, cheltuindu-și sulta

de sol a vieții, cum primata

Cheetah, vreo opt decenii gata

va da, dăduse catapulta,

 

de tânăr, la gunoi de îngeri

și dracului pentr-un „sat liber“,

tăind trei sferturi, de pe fider,

dintr-un minut de cer cu strângeri

 

de inimă, de mână calde.

Pe-atunci, numai prezentul mi-l me-

ritam cu capu-n nori și-n filme,

și-n ale mele celelalte.

 

Habar n-aveam că,-n Szabadfalu,

pe-Ardelului, ca să ascut o

umbră-a Liceului Auto,

sărindu-i studenției calu’

 

putere, voi avea s-apar,

zâmbind, că, în sfârșit, c-un plic,

ieșea în stradă un amic

să pot poeme la tipar

 

să dau, văzându-mi prima carte,

și peste cap un whisky sec,

și încă patru-cinci să-nec

în sângele-mi de șapte arte.

 

Și cum era apus de an,

chiar mă purtam ca un zugrav,- ici-

colo văruind, pe Slavici,

paltonul meu, cu parmezan,

 

din ziduri învechite, ras

în iarna plină-a unui opus

de înălțat, la Sfântul Rochus,

cu orga Wegenstein, sub ceas.

 

Privire moale-n loc de sweater

lui Petőfi i-am dat în parc,

voind pe-o bancă să mă-mbarc

în „Pennsylvania“ lui Peter

 

Johann Weissmüller, pentru aur

olimpic, doar ca să parvin,

în stația „Stan Vidrighin“,

și eu cât Balta cu Balaur.

 

Visam că-n vis, pe șlepul „Kato“,

mi-apare generalul Bem

în poză pe coperta crem

ca mâna fetei ce mi-a luat-o

 

de la-mprumut pe termen scurt

și a plecat, în orice caz,

cu ea în brațe pe-alt barcaz,

„Suzana“, tot după un furt,

 

din mine,-al unui dar feeric,

atât de scump, de-atâta vreme,

că îmi spuneam, și-Elsaß s-o cheme,-mi

voi lua-napoi din întuneric!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.