Un pepene-și, pe Peneș
Curcanul, deschidea
miezul prea crud și leneș
de cerșetor sadea,
când am ajuns în Fabric,
și Bega mi-a părut
ca trasă fiind la abricht:
o fată cu păr ud.
(Trecusem pe Hauptgaße,
și unei farmacii-i —
cu mintea-n Șase Case,
visând feronerii —
cerusem hap, ca însuși
al febrelor delfin,
iar domnul Kovács prânzu-și
părea că ia — și-un vin!)
Casa pe colț cu Badea
Cârțan o căutam —
doar un prieten, ce-a de-a
(și-aici, nu fac tam-tam!)
minune-a lumii opta,
să dorm cât un peruș,
să nu mai stau în propta
ferestrelor per uși.
Așa-am rămas pe-acolo
cam douăzeci de ani —
Taverna din subsol o
știu chiar și fără bani,
cum știu prea bine ce n-a
văzut strada Paris:
Alsacia, Lorena
și cât le-am fost și li-s
de credincios, ca turnul,
pe-a doua, înălțând
mai greu decât saturnul
un dor, din când în când,
de fabrica de-odată,
de lenjuri și ciorapi:
o zare tricotată
ce-l lua dintre priapi.
Pieței de fân sunt acul
și-acum, de câte ori
înaintez ca racul
printre cartofi și flori
spre Gara de pe Kogăl-
niceanu, cea de Est —
și, dacă nu cu Google,
pe jos găsită,-n rest.