Elisabetin
Mai nimic despre Romy,
mai mult despre Alain —
Timișoarei, când pomii-i
numărasem din tren
coborând și-mi păreau,
noaptea, spre Tinereții,
împreună un sau
între vieți și-ale vieții —
nu știam, fiind cănii
amintirile-mi-pete,
cât să-mi zic: „Fiindcă mi-i
numai foame și sete!”.
Teatrul doar, de Păpuși,
căutam și, mai sus,
o fereastră ce nu-și
uda floarea că nu-s
nici măcar în Sinaia,
dacă-n „8”, de la gară,
mă urcasem cu claia
mea de vise de vară,
și, trecând de Maria,
ca Luigi de Irma
un pumnal din chiria
Beau-Rivage, după firma-i
de hotel genevez
cu ieșire la moarte,
într-un ultim amiez
și așa mai departe —
pentru Sissi, așa —,
mă pierdusem puțin
prin orașul cu ea,
nu cu Franz, Iosefin.
Iar în Marschall, palatul,
promiteam să mă tund,
fiindc-o luasem de-a latul,
pe un splai fără fund,
rătăcindu-mi adresa
lângă Flavia, dar
cu de Sztára, contesa,
într-un drept buzunar
al sclipirii de-apoi,
precum Poarta frumoasă-n
Piața Plevnei, la 2,
fără Szilárd acasă.
Iar la Johann, păunii,
printre bufnițe, -n front,
peste drum, drumul lunii,
Jakob Klein c-un discont:
o vioară în mâini
de femeie în loja
câtor glasuri de câini
arătând Gheorghe Doja,
spre Capela Mariei,
unde Mühle o roză —
ca, pe fața hârtiei
de ziar, într-o poză,
Romy, -n Sissi, rotund ghe-
lir al morții ce-a fost —
se făcea, din Die Junge…,
că uita pe de rost.
Eram 1 rescris i,
prima oară cu glanț,
mult mai mult pentru Sissi,
mai deloc pentru Franț.