-5.9 C
Timișoara
luni 18 noiembrie 2024

Timișoreanul Sorin Maxim nu mai este secretar de stat

Începând de cu 16 mai 2016, Sorin Maxim a revenit – în calitate de director general – la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, ca urmare a demisiei sale din funcția de secretar de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Adminsitrației Publice.

Decizia de eliberare din funcție, semnată de prim-ministrul Dacian Cioloș a devenit oficială prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial din data de 13 mai 2016.

Sorin Maxim a ocupat – în perioada 26 ianuarie – 13 mai 2016 funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
În această perioadă, s-a realizat lansarea efectivă a 5 priorități de investiții din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
Cea de-a 6 prioritate de investiții – cea destinată finanțării microîntreprinderilor – urmează a fi lansată în viitorul apropriat, schema de minimis fiind deja aprobată de către Consiliul Concurenței. Programul Operațional Regional 2014 – 2020 reprezintă, prin prioritățile de investiții deja lansate, programul de finanțare cu cele mai importante sume de bani disponibile pentru accesare, în acest moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Miuţa din Cartier” etapa finală în Piaţa Libertăţii FOTO-VIDEO

La Timișoara a avut loc prima ediție a evenimentului „Miuța din cartier”, ca parte a proiectului „Timișoara Miuțelor – construirea identității culturale prin sport”,...

FOTO | Accident cu victime la Lugoj. Patru bătrâni, transportați la spital

Un bătrân de 79 de ani din Lugoj care intenționa să meargă spre Autostrada A6 s-a izbit de o mașină condusă de un altul,...

Citește și :