4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Timișoreanul Dan Negru, în fața unui record demn de Guinness Book

“Next Star”, “Plasa de stele”, “Te pui cu blondele?”, “Demascarea”, “Ciao Darwin”, “Ziua Judecăţii”, “Academia Vedetelor”, “Geniali”, “Money Drop”. Plus 17 Revelioane la rând – unul la TVR şi restul la Antena 1! Ce au aceste emisiuni în comun? Desigur, pe Dan Negru, cel mai “nebun” prezentator din România!

Jurnalul Naţional: Ești de 17 ani la Antena 1, într-un domeniu ex­trem de dinamic. Cum ai reuşit?

Dan Negru: Ha, ha… Nouă, nor­malitatea ni se pare o ciudățenie. În lumea civilizată a televiziunii, brandu­rile/vedetele micului ecran au longevi­tate. Carlo Conti, celebrul moderator de la RAI, e acolo din 1994. PRO TV a reușit cu Esca la Știri. Îmi place să cred că și noi am izbutit în divertisment. Eu am 17 ani de când sunt prezent în grila de programe a Antenei 1, sezon după sezon. E o normalitate, nu o ciudățenie.

Peste 5 ani unde te vezi?

Nu-mi plac planurile de viitor. Suntem atât de mici în fața sorții că e ironic să-ți faci planuri. Știi, l-am sunat pe Gyuri Pascu anul trecut să-l invit în show-ul cu “Blonde” și mi-a spus să ne auzim la anu’, pentru că avea un program încărcat. Iaca, a trecut anul…

Ce sentiment ai când ştii că deţii un record demn de înscris în Guinness Book?

Mă bucur că longevitatea Revelioanelor pe care le-am prezentat e apreciată mai ales într-o piață de televiziune lipsită de tradiție. Cred că anii 2000 au fost cei care au pervertit gustul publicului de televizor, era perioada în care din sezon în sezon televiziunile făceau altceva, schimbau formatele TV cu o mare rapiditate. Apoi, sacul s-a golit, n-au mai apărut formate TV noi și publicul a început să se plictisească de cele “vechi”. De asta mă bucur că am ajuns aici, la 17 ani de Revelioane. E o mirare și pentru mine. Nu a fost ceva plănuit dinainte. S-a întâmplat de la an la an să prezint eu Revelioanele pentru că show-urile mele erau performante. Abia după 12-13 ani ne-am dat seama că avem o tradiție!

Citește continuarea AICI

1 COMENTARIU

  1. Dan (cel) Negru, unul dintre principalii vinovati pentru promovarea kitsch-ului in media romaneasca, alaturi de Capatos, Maruta, Teo, Kanal-D s.a.m.d. Chiar trebuie promovata o asmenea rusine mediatica doar pentru ca este timisorean? A fi timisorean nu este DELOC o calitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :