În după amiaza zilei de 2 octombrie 1956, la Timişoara se năştea al doilea copil al cuplului Constantin şi Aznif-Elisabeta Daminescu, din doi titani ai scenei de operă:-tatăl, Constantin Daminescu, cunoscut compozitor şi dirijor şi mama, Aznif Elisabeta Daminescu, născută Ekmekgian –îndrăgită soprană a scenei lirice din acea perioada. Produsul nu putea fi decât unul tot muzical.

Venit pe lume că un balsam menit să aline suferinţa pricinuită de pierderea prematură a primului născut al familiei Daminescu (o superbă fetiţă care pleca în lumea astrelor la numai şase luni, în urmă unei răceli banale), Adrian creşte alături de părinţii săi în Constanţa, unde tatăl fusese mutat de la pupitrul Orchestrei Operei din Timişoara în anul 1955, unde fondează Teatrul de Operă, alcătuind o orchestră grandioasă. Câţiva ani mai târziu înfiinţează şi orchestra de mandoline a Clubului “Igiena”, iar în 1968 Filarmonica “Marea Neagră”-fenomenala orchestra de 140 de membri, cu care câştigă în ţară şi în străinătate cele mai mari premii internaţionale. În 1964, îl aduce de la Bucureşti pe marele coregraf Oleg Danovski, amândoi punând în scenă cu mare succes “Lacul Lebedelor” şi “Spărgătorul de nuci”, lucrări muzicale pentru orchestră şi balet ale marelui compozitor Pyotr Ilych Tchaikovsky.

Mama– Aznif Elisabeta era de origine armeană–numele de scenă fiind Magdalena Daminescu. În 1955 obţine în Italia premiul pentru cea mai bună Tosca (Puccini). Interpretează de-a lungul anilor zeci de roluri, cele mai multe sub bagheta soţului şi sub privirea atentă (din culise) a fiului.

La numai patru ani, tatăl său îi cumpără o vioară –prima jucărie serioasă. Dar se pare că numai această jucărie nu i-a fost de ajuns. Drept pentru care atenţia lui a fost îndreptată spre pian. Studiază pianul până la 12 ani, când următorul instrument abordat a fost violoncelul pentru un parcurs de 16 ani.

Termină gimnaziul în cadrul Liceului de muzică din Constanţa. Vacanţele şi le petrece la Timişoara la bunicii şi mătuşile din partea tatălui (bunicul de origine germană şi bunica de origine cehă) şi la Bucureşti la bunicii materni de origine armeană. Cele trei influenţe ale arborelui sau genealogic, bine conturate în pământul românesc, aveau să-l modeleze pe tânărul Daminescu şi să-i influenţeze viaţă artistică, personală, culinară şi nu numai.

Este atras ca de un magnet de locuri cât mai tainice şi pline de farmec de pe malul ghiolului din Mamaia, fiind contaminat cu virusul pescuitului, boală de care suferă şi azi.

La vârsta de 9 ani participă la emisiunea „Dialog la distanţă” realizată de Adrian Păunescu, unde interpretează cu mare succes canţoneta italiană „Mama„. La vârsta de 10 ani, începe să gătească alături de mama sa, care era şi o desăvârşită artist culinară.

Se înscrie la Liceul de muzică din Timişoara , în anul 1970 la sugestia tatălui său, care avea mare încredere în sistemul educaţional din aceea zonă a ţării. În 1972, debutează ca violoncelist, percuţionist şi voce în grupul „Promusica” alături de Ilie Stepan, Perin Boyan, Erly Krauser şi alţii.

În toamna anului 1974, pleacă din Promusica şi înfiinţează împreună cu Octavian Peagu propriul său grup de Folk Progresiv „Helicoidal” din care mai făceau parte Tavi Ştefănescu, Puiu Popa, Adina Vâlcea şi Dana Popa.

Concomitent, în vacanţe tânărul violoncelist evolua sub bagheta tatălui sau atacând partituri cu un grad de dificultate egal cu al primului său profesor atât de drag, Constantin Dorneanu.

La festivalul “Primăvară baladelor“ din 1975 de la Bucureşti, grupul său câştigă sufragiile publicului şi comisiei conduse de Adrian Păunescu, obţinând Premiul de Popularitate şi de cel mai bun grup al festivalului.

Între anii 1975-1977, ultimii doi ani de liceu, studiază cu dna profesoară Georgeta Stoleriu, canto în Capitală la Dinu Lipatti. În acelaşi an, toamna, este admis la Conservatorul Ciprian Porumbescu student la secţia canto, având profesori pe Ion Stoian, Georgeta Stoleriu şi mai târziu Ion Pop.

În acelaşi an 1977, după bacalaureat, şi-a făcut debutul scenic la Opera din Constanţa, sub bagheta tatălui, în spectacolele estivale interpretând rolul Eisenstein din Liliacul şi Papacoda din O noapte în Veneţia, ambele în limba germană.

În Conservator pune bazele formaţiei Basorelief împreună cu Mircea şi Adrian Romcescu, iar în 1980 înfiinţează grupul Rock Blitz. Se pare că tânărul muzician era atras de toate genurile de muzică de calitate iar interpretarea sa, pe măsură.

În 1983, grupul se destramă şi Adrian devine solistul trupei Columna alături de: Adrian Albulescu (Chiţu)-chitară, Constantin Răducu (Costel)-tobe, Tolea-clape, Idu Barbu-clape, Anton Hasiasi –bas, în acea perioadă trupa de vârf în hard rock-ul autohton, ca şi formaţia Iris–longevivă până astăzi. Până în 1990 rămâne solistul trupei Columna.

În urmă unui atac cerebral în anul 1987 maestrul Constantin Daminescu încetează din viaţă. Venise în vizită la Timişoara pentru a-şi vizită surorile. Necondiţionat, participă la evenimentele din decembrie 1989, fără să facă nici o cerere pentru obţinerea titlului de revoluţionar. Consideră de datoria oricărui român să–şi pună viaţă în slujba ţării sale în momente de cumpăna.

Pleacă la Londra în 14 februarie 1990 şi în acelaşi an se căsătoreşte cu frumoasq Francis Suzane Wocker, fiica ducelui de Essex în 30 iunie. Participa în Anglia, în aceea perioada fierbinte la emisiuni tv care priveau România şi evenimentele recent petrecute. Mineriada din 13-15 iunie 1990 determină invitarea lui Adrian la emisiunea Gloria Hannifood de la B.B.C.1. Puternic afectat de evenimentele anului, îndurerat de conflictele politice şi sociale nemeritate de ţara sa, compune că un vizionar, melodia România atât de valabilă şi azi, înregistrările fiind făcute în studiourile lui Peter Wilson.

Piesa România devine cel mai apreciat hit românesc al diasporei din toată lumea. Se apleacă spre compoziţie şi desăvârseste primul sau album (1995) intitulat Bucăţi din mine, care cuprinde starea de spirit generală a poporului său. În 1992, revine în ţară în urma divorţului de Francis.

În urmă unei legături, în decembrie 1997 se naşte fiica sa Ana Elisabeta. Mama lui Adrian nu a reuşit să–şi ţină nepoata în braţe, deşi şi-a dorit, pentru că stelele au fost mult mai grăbite să o cheme la ele (mai 1997).

Compune muzică de film din a doua parte a anilor 1990. Se pare că în urma acestei tragedii, a legăturii mai mult decât speciale cu mama sa şi lipsit de prezenţa şi dragostea fiicei sale, dezamăgit de direcţia în care se îndrepta cultură românească, Adrian se retrage în studioul sau dedicându–se compoziţiei, cu precădere muzică de film.

Compune Întoarcerea prinţului dragon, coloane sonore pentru diverse case de film din străinătate, lăsând în planul doi cariera de solist. Creaţia acelei perioade este radiografia exactă a stărilor lui Adrian, de încrâncenare, furie, nelinişte, dezamăgire, deznădejde, resentimentele regăsindu–se des în pasajele sale muzicale.

Anul 2005 a reprezentat anul de cotitură, în viaţa privată apărând Dana, care i-a fost mamă, soră şi în egală măsură soţie. A preluat frânele problematicii cotidiene, lăsându-i lui Adrian dreptul la creaţie. Din acel moment Daminescu s-a întors la viaţa artistică, la scenă, emisiuni televizate, spectacole, evenimente care pentru el au reprezentat o a doua naştere. Ultimii ani au fost creativi, scoţând în evidenţă un talent didactic nativ-pregătirea unui grup de copii talentaţi, pe care astăzi îi promovează în media.