9.1 C
Timișoara
miercuri 19 martie 2025

Timișorean, amendat și pus să curețe locul unde a abandonat ilegal deșeuri

Un bărbat din Timișoara s-a ales cu o amendă mare și a fost pus să curețe locul unde a abandonat mai mulți saci cu resturi de materiale de construcții. Omul a fost surprins de agenții Poliției Locale în spatele blocului în care își amenajase apartamentul. Resturile le-a pus în saci și le-a lăsat în spatele imobilului.
”În cursul zilei de ieri (n.r. marți), polițiștii locali au surprins un cetățean care a abandonat 10 saci cu resturi provenind din amenajarea apartamentului pe str. Gh. Lazăr. Acesta a fost sancționat cu 2000 lei, cu somație de curățare a locației și predare a resturilor către operatorul de salubrizare. Cel în cauză s-a conformat, declarând că a crezut că acolo are voie deoarece este în spatele blocului”, aflăm de la polițiștii locali.
Legea prevede că ”abandonarea de deșeuri de orice fel pe domeniul public care prin conținut sau volum necesită intervenția operatorului de salubrizare și contribuie la formarea rampelor clandestine de deșeuri sau la alimentarea acestoraconstituie contravenție și se sancționează cu amendă între 2000 și 2500 lei și măsura complementară de a igieniza rampa și de a preda deșeurile unui operator autorizat în termen de 48 de ore, precum și de a face dovada predării agentului constatator”.
Nerespectarea măsurii complementare atrage după sine sancțiuni cuprinse între 2.000 și 2.500 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Colecții noi și promoții de primăvară la o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare / FOTO-VIDEO

Acum în prag de primăvară și în așeptarea sărbătorii de Paște oricine dorește să-și reînoiască câte ceva din garderobă. Ce prilej mai nimerit decât...

Laboratoare moderne și educație cu sprijinul realității virtuale la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara

Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest și cei ai UMFT au semnat, astăzi, 19 martie 2025, noul contract de finanțare pentru modernizarea și dotarea Facultăților de Medicină, Farmacie...

Citește și :