Timișoara va avea un nou PUG. Primăria a primit ultimul aviz de la OCPI

389

La doi ani de la deblocarea elaborării Planului Urbanistic General (PUG) pentru Timișoara, documentația este completă, urmând a fi aprobată în Comisia Tehnică a Primăriei Timișoara și apoi publicată spre consultare publică. Noul PUG a primit, în această săptămână, și ultimul aviz instituțional necesar, cel al OCPI.

Planul Urbanistic General actual a fost aprobat în urmă cu douăzeci de ani, prin HCL 157/2002. Termenul de valabilitate inițial a fost de 5 ani și a fost extins de mai multe ori. Ultimul termen de valabilitate este decembrie 2023.

„După ce foarte mult timp doar s-a discutat despre un plan urbanistic nou, dar s-a făcut puțin, am reușit să deblocăm elaborarea lui. Noul PUG, documentul care stabilește viitorul dezvoltării din Timișoara pentru următoarele decenii, vine cu reguli clare și detaliate care vor pune capăt dezvoltării haotice și vor aduce beneficii pentru toți cetățenii. Eliminând nevoia de PUZ-uri mici și consumatoare de timp, timișorenii care nu fac dezvoltări mari vor putea folosi regulile direct din PUG pentru a construi, economisind timp și bani. În general, documentul răspunde nevoilor actuale de dezvoltare, în timp ce va asigura o creștere sustenabilă a orașului. Noul PUG e aproape de finalizare și sunt recunoscător pentru eforturile constante ale arhitectului șef, Gabriel Almăjan, care a avut acest proiect ca primă prioritate de când s-a alăturat acestei administrații”, transmite primarul Dominic Fritz.

Planul Urbanistic General, primul în format digital, stabilește reglementările și direcțiile de dezvoltare pentru Timișoara cu privire la aspectele de urbanism (regimurile de înălțime, funcțiuni, coeficientul de utilizare a terenurilor, ș.a.).

Noul PUG sistematizează zonele unde se vor construi viitoare cartiere ale Timișoarei și aduce reglementări pentru a asigura un nivel ridicat de calitate a vieții. Sunt stabilite funcțiunile de bază, precum rețeaua de spații verzi, mobilitatea și rețeaua de transport public, locații pentru instituții de învățământ și de sănătate, având la bază documentațiile de urbanism existente, precum Strategia pentru Timișoara Nord.

În corelare cu Planul de Mobilitate Urbană (PMUD) sunt stabilite extinderile de bulevarde și drumuri existente, realizarea de drumuri noi pentru a asigura funcționalitatea infrastructurii mari, având ca scop final o planificare coerentă pentru fluidizarea traficul auto, velo și pietonal.

Noul PUG cuprinde și reglementări pentru extinderea zonelor construite cu caracter protejat, pentru a proteja și valorifica patrimoniul cultural al orașului. Sunt stabilite, de asemenea, zone destinate regenerării urbane sau refuncționalizării, precum situri industriale neutilizate în momentul de față.
Următori pași necesari sunt cei de avizare de către arhitectul-șef al Timișoarei și Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (CTATU) și lansarea proiectului în consultare publică, înainte de aprobarea acestuia de către Consiliul Local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.