Timișoara va avea tomograf performant pentru depistarea cancerului. Ce alte investiții importante sunt atrase cu fonduri europene

215
computer tomograf

Sistemul sanitar din Timișoara se dezvoltă cu fonduri europene! Cu ajutorul specialiștilor din spitalele orașului și al managerilor care știu să scrie proiecte, în Timișoara vor ajunge 2.657.737 de euro. Banii vin după ce s-au aprobat două proiecte prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria.

”Ne-am situat în primele 3 locuri cu cele două proiecte. Cea mai importantă investiție este achiziționarea unui echipament pentru angiografie care nu este disponibil în spital. Vom crea servicii suplimentare pentru populație. Se vor achiziționa și alte echipamente foarte importante pentru imagistică, medicină internă, cardiologie și vor fi forte multe activități comune cu partenerii din Gyula, inclusiv activități de diagnostic și tratament”, a declarat Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal Timișoara.

Un al doilea proiect, în parteneriat cu Szegedul, se adresează tratamentului cancerului. Prin programul transfrontalier se va cumpăra un aparat tomograf extrem de util în depistarea celulelor și țesuturilor canceroase. De asemenea, medicii ginecologi vor beneficia de amenajarea unui punct de intervenție laparoscopică. Ambele proiecte vor fi implementate în doi ani, începând din ianuarie 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.