— Doamna Paula Romocean, vă invit să faceți o scurtă recapitulare a celor doi ani de activitate în Consiliul Local Timișoara. Apropo, de un an și jumătate sunteți și lider de grup al consilierilor locali USR.

— Ar fi de spus că am început activitatea de consilier local — și nu mă refer doar la mine, ci și la colegii mei — cu mai multe șocuri. În primul rând, cel mai mare șoc a fost faptul că, imediat după alegerile locale, unii au și început campania electorală — încă din 28 septembrie 2020! Cred că e prima dată în istoria politică a României când o campanie electorală începe a doua zi după alegeri. Și asta s-a întâmplat nu numai la nivel local, ci și la nivel național, așa că ne-am trezit într-un consiliu local destul de ostil.

Al doilea șoc a fost legat de faptul că am constatat că ipocrizia și minciuna sunt niște lucruri normale pentru partidele vechi. Din păcate, multe din informații vehiculate în aceste ședințe de consiliu și, ulterior, prin presă, sunt destul de greu de verificat de cetățeni și de cele mai multe ori sunt tratate ca fiind adevărul absolut.

Dar am fost șocați și de fapt că, din păcate, colaborarea cu PNL a fost din start dificilă, lipsită de transparență și, după cum s-a văzut, de foarte multe ori nu am fost parteneri, ci am evoluat pe zone total opuse.

— De ce nu a reușit acest transplant politic? Teoretic, chiar și ideologic vorbind, ar fi trebuit să fie posibilă coabitarea cu PNL. Moștenirea trecutului? Faptul că liberalii au pierdut primăria în dauna USR? Sau care ar fi explicația dumneavoastră?

— Pentru că noi am venit în primul rând cu o viziune pentru oraș, o vedere pentru oameni. Din păcate, o mare parte din liderii celorlalte partide, nu cetățenii orașului, ci diferite categorii de persoane, au diferite interese. Asta se vede și în modul în care sunt tratate diverse regulamente, hotărâri, care, de fapt, ar trebui să sprijine cetățenii orașului, în general, nu o anumită categorie de persoane.

— Să știți că și liberalii au lansat, la rândul lor, teoria că și în USR ar exista grupuri de interese, în special în zona imobiliară. Cum ați comenta? Știți poveștile mai vechi pe această temă…

— Eu știu și povestea vehiculată cu consultanții de milioane de euro din campanie, și care nu a fost reală. Eu m-am ocupat de partea financiară în campanie și știu foarte bine ce sume mici s-au cheltuit, comparativ cu alte partide.

— Pe tema asta, liberalii și pesedeștii locali au insistat că, după campanie, urma să plătiți datoriile față de vechii sponsori?

– Nu! Nu a trebuit să plătim pentru că am făcut o campanie cu oameni, despre oameni, și cred că a fost un șoc pentru celelalte partide să constate că se poate face o campanie cu voluntari. Iar despre zvonurile care tot circulă, cu interesele imobiliare, acum văd că unii se leagă foarte mult de partea culturală, unde sunt destul de mari sume de investit anul acesta. Până acum nu am văzut nimic concret împotriva administrației locale. Să arunci cuvinte, cum spuneam, mai devreme, minciuni și informații trunchiate, care nu au o bază reală, e foarte simplu. Dar, momentan, nu cred că poate spune nimeni concret că există un caz de acest gen de pus în dubiu.

— Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, fie în domeniul imobiliar, fie în finanțarea proiectelor culturale, mă gândesc că ar fi dat deja târcoale procurorii!

— Din păcate, pentru că astfel de lucruri s-au întâmplat destul de până acum, în cazul unor politicieni din anumite partide, și vorbim de milioane sau zeci de milioane de euro aflate în joc, există un astfel de climat de suspiciune în societatea românească.

— Ce ar fi important de subliniat, după acești doi ani, din perspectiva omului de partid care ați devenit? Mă refer în calitate de șef al grupului de consilieri locali. Ce v-a marcat cel mai tare sau ce v-a frapat în zona politica? Și ce credeți că ar trebui făcut cu adevărat pentru ca paradigma schimbării, de care tot vorbim de 32 de ani, să-și atingă până la următorul scop? Dincolo de adversități, de obstacole sau de coterii politice…

— Am să încep cu ultima parte a întrebărilor, anume ce-ar trebui făcut, concret, ca să schimbăm percepția publicului despre factorul politic.

Cel mai important ar fi să ne implicăm cu toții, să ne implicăm cât mai mult. Eu constat asta singură, pentru că am fost o persoană care, câțiva ani de zile, am refuzat să urmăresc presa, să mă uit la televizor, pentru că am considerat acesta modul în care poate suporta un om să trăiască în România, până când, la un moment dat, cineva mi-a spus: „dacă oameni ca tine nu se implică în România, nu se va schimba nimic”. Și cred că fiecare persoană care are capacitatea de a contribui la schimbarea, într-un fel sau altul, a vieții, trebuie să o facă.

Știu că politica nu e cea mai atractivă zonă în care să-ți desfășori activitatea. Nu pot să spun că mă văd politician. Dar îmi dau seama că politica este modul prin care schimbarea se poate face în România.

— Într-o democrație e un nonsens să spui că aștepți de la zona civică să facă totul. Zona civică impune niște criterii, impune niște valori, face presiune. Ceea ce se întâmplă în toate democrațiile lumii. Omul politic, politicienii sunt însă cei care au grijă să se aplice și să ducă până la capăt proiectele. Ce părere aveți?

— Politicienii fac legea, politicienii fac hotărârile de consiliul local, politicienii devin primari, viceprimari. Schimbarea nu poate să vină stând în stradă. Deși contează foarte mult chestia asta. Și pentru mine, în calitate de cetățean al României, mișcările civice din 2017 au reprezentat cea mai mare bucurie. O rază de speranță că România se poate schimba. Din păcate, după șase ani, constatăm că stăm mai prost decât atunci. Ne-am întors înapoi. Îmi aduc aminte de fabula cu broasca fiartă în apă. Pe care prima oară o arunci în oala fierbinte. Exact asta ni s-a întâmplat nouă în 2017. După care, noi acum suntem în situația în care am fost lăsați, așa, într-o apă ce s-a tot încălzit, s-a tot înfierbântat. Modificările legislative făcute în ultima vreme au fost nefericite și, iată, ne aflăm, azi, într-o situație mult mai rea.

Pot să spun, după acești doi ani, că schimbarea se întâmplă foarte greu. În primul rând pentru că avem un cadru legislativ foarte dificil de pus în practică. Legile se bat cap în cap. Sunt exprimări confuze, necorelate între ele. Avem o birocrație dusă la extrem. Avem un statut al funcționarului public care ar trebui regândit pentru că nu putem să ne așteptăm să facem schimbări cu adevărat în momentul în care funcționarul public este inamovibil.

Există persoane care au fost în conducerea primăriei în mandatele precedente și care sunt în acest moment cercetate de DNA. Nu vorbim de niște persoane curate. Din păcate, asta este o mare problemă.

Oamenii, poate, nu percep imediat faptul că procesele pentru anularea organigramei au stagnat activitatea primăriei și fiecare dintre noi a fost afectat. Un singur funcționar a trebuit să lucreze cât pentru doi sau trei.

Concursurile au fost blocate și nu s-au putut face angajări, în cazul în care ne trezim frecvent în situația în care stăm foarte mult pentru un document sau o aprobare.

— Și cine e vinovatul? Adversarii politici spun că primarul e de vină când cineva nu se mișcă așa cum trebuie! Aș vrea să insistăm aici. S-au făcut, în primii doi ani ai administrației Fritz, din care faceți parte și dumneavoastră, evident, destule lucruri bune. Vi s-a reproșat, însă, că ați pierdut un prim an fără a realiza mare lucru. A fost și pandemia, au fost și alte condiții obiective, ce-i drept. De ce credeți că s-a creat această percepție, inclusiv printre unii cetățeni care, poate, v-au susținut înainte de alegeri? Care a fost cauza obiectivă? Dincolo de lipsa de experiență a unora dintre colegii dumneavoastră, care nu mai făcuseră aproape niciunul politic și administrație înainte.

— Aș spune că e vorba și de rezistență la schimbare. Fiecare dintre noi se poate pune în situația în care mâine este angajat într-o firmă nouă, unde nu ți se comunică toate informațiile, în care anumite documente nu sunt puse la dispoziție. Bineînțeles, conducerile societăților din subordinea primăriei (se cunoaște cazul Drăgilă, se cunosc și alte cazuri) erau direct interesate ca lucrurile să nu funcționeze. Scopul lor era să-și păstreze funcțiile, să se creeze o imagine negativă a administrației actuale. Cumva, cred că această rezistență la schimbare a fost unul din factorii care a creat impresia că nu se întâmplă nimic și că oamenii nu mai au răbdare cu noi. E de înțeles chestia asta. Speranțele au fost foarte mari și nu toate au fost și realiste. Pentru că nimic nu se schimbă peste noapte.

— Speranțele românilor au fost foarte mari la fiecare tip de alegeri. Să ne amintim atunci când a venit Constantinescu, am zis că, gata, România devine în doi ani un El Dorado. Vom trăi ca în America, ca democrație și stil de viață. Apoi a venit Băsescu și am zis la fel. Că totul va funcționa perfect. A mers bine un mandat și, după, ați văzut ce sa întâmplat. Asta e natura umană. Există un grad de expectanță foarte ridicat. Dar în Consiliul Local, care e percepția dumneavoastră față de colegii din opoziție? Că de acolo au plecat cele mai multe obstacole. Domnul Lațcău acuza fățiș grupuri politice cu interese mari în zona primăriei. A vorbit de persoane care s-au opus frecvent. Ați simțit treaba asta?

— Da, bineînțeles. Și o simțim la fiecare modificare legislativă. Pot să povestesc puțin de regulamentul privind comerțul stradal. Timișoara, în ultimii ani a fost efectiv invadată de tot felul de rulote, tonete, chioșcuri. Noi, ca administrație, ca oraș, avem obligația în primul rând să ne protejăm domeniul construit. Asta însemnă clădirile care există deja, și în ele să ne asigurăm că se desfășoară activități comerciale. Iar a doua chestiune este că primăria trebuie să încaseze bani și să utilizeze domeniul public cât mai bine.

Ei, ce s-a întâmplat? O mare parte din aceste rulote, tonete, chioșcuri funcționau ilegal. Pur și simplu cineva a venit și s-a amplasat acolo, că a avut chef. A considerat că e bine. Și a început să desfășoare activități comerciale. De cele mai multe ori, fără niciun fel de aviz. Unii sunt conectați ilegal la stâlpii de iluminat electric ai orașului. Nu plăteau chirii. Nu mai vorbesc de contracte semnate acum douăzeci de ani, prelungite la nesfârșit. În momentul în care noi am spus că nu se mai poate așa și că lucrurile trebuie să funcționeze altfel, să se intre în legalitate, au început acuzele la adresa primăriei. Toate acestea trebuie să fie scoase la licitație. Trebuie să decidă administrația unde este permisă amplasarea unei astfel de afaceri. Să nu mai spun câte excepții au fost invocate. Absolut în avantajul unor firme care aveau amplasate zeci de tonete în oraș. Asta este diferența dintre noi și cei din celelalte partide. Noi am urmărit interesul orașului. Interesul orașului este să avem o imagine urbanistică bună. Adică să nu mergem pe stradă și să nu ne lovească tot felul de construcții aruncate pe stradă.

Al doilea scop este ca primăria să încaseze banii din utilizarea domeniului public. Bani care să fie folosiți spre binele nostru, al tuturor.

— În ultimul an, apropo de reproșurile unora că nu s-ar fi mișcat lucrurile în oraș, conducerea Primăriei Timișoara a anunțat că investițiile directe ale primăriei în infrastructură au depășit o sută de milioane de euro. Este o sumă fără precedent, din câte știu, dacă nu gândim la investițiile din mandatul lui Robu, cel puțin.

— Suma este absolut reală și arată că am mișcat lucrurile în oraș! Fac prezicerea că noi suntem veniți din mediul privat (aproape toți) și suntem obișnuiți ca lucrurile să se desfășoare altfel. Din păcate, în administrație, lucrurile se mișcă încet și foarte încet în multe cazuri. Poate că ar fi ajutat să colaborăm mai bine cu colegii, în sensul că acum încercăm să discutăm și să negociem mai multe lucruri în avans, înainte ca ele să ajungă în plen. Dar, cu toate astea, în continuare se ajunge, de foarte multe ori, la conflicte politice. Pentru că interesele lor sunt diferite de ale noastre și de ale cetățenilor.

Aici este de fapt problema. De multe ori, chiar dacă ei știu că ce face primarul Dominic Fritz este un lucru bun pentru oraș, se gândesc că se va contabiliza ca o victorie a administrației USR în perspectiva electorală.

Ne amintim câtă jubilație au exprimat cei care sunt azi în opoziție la povestea cu Colterm-ul, din iarna trecută. Dar este o poveste veche de peste douăzeci de ani.

Colterm-ul este măsura perfectă a corupției și a nepăsării, a incompetenței duse la extrem. E cea mai bună dovadă că lucrurile au funcționat după ureche. A fost foarte mult populism la mijloc. Faptul că atâția ani nu s-a mărit prețul gigacaloriei, în condițiile în care a fost inflație, au fost creșteri  de prețuri, au fost creșteri salariale. Este absolut nerealist să se mențină un preț de furnizare atât de jos doar în scop electoral. Iar toate aceste lucruri au dus la ceea ce s-a întâmplat cu Colterm. Nu faptul că a venit administrația USR. Și trebuie să ținem cont că ne-am confruntat, pe neașteptate, cu o criză energetică ce nu putea fi prevăzută. Acum, uitându-ne la modul în care acționează consilierii locali din alte partide, vedem că nu au venit  cu propuneri bune pentru oraș. Dacă e să nu uităm la istoria ultimilor doi ani, astea au fost lucrurile care i-au interesat cel mai mult pe cei din celelalte partide.

— Marile proiecte, cum ar fi stadionul nou sau o sală polivalentă, țin de Consiliul Județean și de domnul Nica, dar, totuși, țin și de o coabitare politică locală. Dacă exista o astfel de coabitare, măcar pentru interesele majore, prin consilierii locali sau județeni, cred că astfel de obiective ar fi putut prinde contur. Vă întrebați cum au reușit alții, în orășele mici, ceea ce nu reușim aici de atâția ani. Anume să finalizăm aceste obiective majore pentru timișoreni și timișeni.

— E dureros acest aspect pentru orice timișorean. Situația legată de stadion și sala de polivalentă, respectiv de centura de circulație este nedreaptă pentru Timișoara. Suntem orașul cu o contribuție foarte mare la bugetul național. Suntem un oraș cu foarte mulți locuitori. Dacă ne uităm la absolut toate orașele din România, reședință de județ, au aceste facilități, iar la noi, în continuare, după cum se vede, lucrurile stagnează. Avem administrație PNL la județ, guvern liberal și în continuare nu se întâmplă nimic. Centura este blocată, stadionul este blocat… USR e de vină pentru orice în România, și nu e bine!

Măcar situația în privința stadionului Lego, cum i s-a spus, a stadionului care va fi făcut de primărie, se mișcă. Sper să se anunțe, curând, câștigătorul lucrărilor.

—Ar fi o veste extraordinară ca măcar acest obiectiv, ce ține de primărie, să se facă. Care e stadiul real al investiției?

— Urmează să fie anunțat câștigătorul licitației. Sper să nu fie contestații și alte probleme pentru că asta se întâmplă mereu. Sunt foarte multe lucrări în mediul public și se fac contestații. Dacă ne gândim că și la acest stadion a trebuit de atâtea ori să mărim valoarea licitației, vă dați seama cât de greu se mișcă lucrurile în zona publică. E și o conjunctură destul de neplăcută, pentru că sunt în continuare creșteri de prețuri la anumite materiale de construcție.

— Alte obiective importante? Au trecut doi ani de guvernare locală. Sigur că, la fel ca alte partide, și USR s-a erodat la putere. Cum vedeți următorul an și jumătate? Multă lume, adversari politici, opinie publică spun ați coborât foarte mult în percepția publicului în sondaje. Simțiți treaba asta, e reală? Credeți că veți putea recupera, că oamenii vor merge în continuare cu dumneavoastră?

— Cred că lucrurile vor merge spre bine, și asta o simt pentru că cei 530 de milioane de lei investiți anul trecut se văd în oraș. Și, mai mult, se vor vedea spre sfârșitul anului acesta, când vor fi finalizate multe din lucrările care sunt acum în curs. Vor fi gata Bogdăneștilor, Cetății. Nu știu dacă se va finaliza și Calea Buziașului, dar știu că lucrările sunt în avans. La pasajul de la Solventul se lucrează, la fel și la proiectul pentru pod. Sunt lucrări de infrastructură culturală. Cinema-urile Timiș și Dacia urmează să fie deschise anul acesta, chiar acum în aprilie unul din ele. Pe partea de educație sunt foarte multe proiecte în desfășurare. Mă refer la infrastructura școlară. Apoi e infrastructura de sănătate: clinica balneo, clinica ORL, centrul pulmonar al Spitalului „Victor Babeș”, care se vor finaliza toate curând.

Timișoara va arăta un pic altfel în 2023, și asta se datorează unei munci enorme depuse de cei din executiv.

— Cum stăm cu clădirile istorice? Au fost unele inițiative, inclusiv ale unor parlamentari USR. Se mișcă mai bine acțiunea de renovare a lor? Pentru că mereu a circulat ideea asta a proprietarilor, că nu au bani și să se refacă totul de la buget. Doamna arhitect Aura Junie îmi povestea, cu în ani în urmă, că în Florența, în Veneția, în marile orașe europene, cu istorie bogată, dacă nu zugrăvești și nu refaci clădirea în calitate de proprietar, după câțiva ani vine primăria și o cumpără la un preț mult mai jos decât prețul de piață și se ocupă ea apoi de refacerea acesteia. Nicăieri, în lumea civilizată, nu se permite ca astfel de clădiri istorice să arate îngrozitor, cum se întâmplă, încă, în România.

— Ați abordat tema care mă doare el mai tare. Pentru că administrez un imobil istoric. M-am ocupat de reabilitarea fațadei și a acoperișului și știu foarte bine cât de mari sunt eforturile. Nu doar financiare, ci și logistice, pentru o astfel de lucrare. Sunt materiale speciale, oameni care trebuie să cunoască tehnici speciale. Din păcate, nu mai există o tradiție în Timișoara, tocmai pentru că nu s-a pus accent pe acest lucru. În momentul în care am devenit consilier local, am început să lucrez la elaborarea unui regulament de sprijin financiar. Oradea e singurul oraș care a avut succes în reabilitarea clădirilor istorice. Am colaborat cu cei din primăria Oradea și la Fundația Monumentelor Istorice Bihor. Am elaborat un nou regulament cu sprijinul celor din Oradea. Din păcate, abia din 2016 a început povestea acestor regulamente de sprijin financiar. Atunci, entuziasmul a fost foarte mare. Au fost mulți proprietari cărora li s-au respins dosarele pe un motiv absolut stupid, anume pentru că clădirea nu are grad de risc seismic trei. E aproape imposibil de obținut acel grad de risc la o clădire veche. Cu ajutorul lui Raoul Trifan s-a modificat legea si, în curând, va fi supus votului, din nou, programul de sprijin financiar, care va presupune un grant de 30% din valoarea lucrărilor și nu mai este necesară acea ipotecă împovărătoare, care-i speria pe proprietari.

Sunt două dosare în analiză, care sunt în stadiu foarte avansat. Probabil se vor semna și contractele, după aprobare. După ce va începe primul șantier, oamenii vor înțelege că se poate și că e un mare avantaj să-și renoveze clădirile, beneficiind de acest sprijin financiar și logistic. Să vă gândiți că, din momentul în care încep lucrările și până la finalizare, nu se plătește absolut nicio sumă. Iar după finalizare se plătesc în rate anuale, pe 10 ani, restul de 70% din valorile lucrărilor. Deci e un avantaj foarte mare și sperăm să aplice cât mai mulți. Dar e dificil!

Sunt 500 de clădiri în Timișoara, incluse în planul din zona prioritară. După prima clădire renovată, sperăm că va fi coadă la biroul de reabilitare din Piața Traian!

— La final, un gând pentru timișoreni, acum, la jumătatea de mandat!

— Trebuie să creadă în continuare în schimbare și să devenim, cu toții, perseverenți. Lucrurile nu sunt simple, vor deveni tot mai complicate în următorii ani, pentru că va continua această luptă politică acerbă. Trebuie să ne uităm la ce s-a schimbat în Timișoara, în jur, în ultimii ani, la lucrurile frumoase.  Trebuie să vedem orașul altfel, să vedem că arată mai frumos decât înainte. Să fim mai implicați în viața orașului, în organizarea dezbaterilor pe diverse proiecte, până la bugetarea participativă, care a fost aprobată și pentru acest an.

Timișoara a finalizat primul proiect de bugetare participativă, votat anul trecut. Fiecare din noi poate schimba câte puțin, fiecare pe bucată lui, cât îi permite timpul și experiența. Să fim mai optimiști, mai toleranți și mai uniți! Pentru că eu cred în Timișoara și în timișoreni!