5.1 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

Timișoara se ”laudă” cu o secție de spital ca în anii ’50!

Lux în anii 50 și 60, vechi și stricate astăzi, ușile, gemurile și mozaicul de pe podeaua secției de Pneumoftiziologie a Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara vor fi schimbate abia anul acesta. Purtătorul de cuvânt al instituției, medicul Virgil Musta, spune că lucrările au început la parterul secției, iar apoi se vor extinde și la cele două etaje. La final, secțiile vor fi aduse la nivelul anului 2020. Conform colegilor de la Digi24 Timișoara, igienizarea și renovarea saloanelor, băilor și holurilor se ridică la 1 milion de lei.

Cea mai mare problemă pe care ridică de vechimea clădirii o reprezintă saloanele, care nu pot avea grupuri sanitare proprii așa cum cer normele Europene. Conducerea spitalului spune că există soluții pentru redimensionarea spațiului.

Lucrările de renovare vor fi gata în 2018. Din cauza neregulilor, spitalul de boli infecțioase din Timișoara funcționează cu program de conformare, adică are aprobare din partea Direcţiei de Sănătate Publică să ajungă la standarde europene până în 2020.

Sursa: digi24timisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O nouă reformă medicală îi amenință pe pacienții cu dizabilități din toată țara! Riscurile la care aceștia pot fi supuși

Curând, persoanele cu dizabilități riscă rămână fără medici suficient de pregătiți ca să-i trateze, pentru că Guvernul și-a propus să desființeze specializarea de Medicină...

Sulyok Tamás, președintele Ungariei, vizitează capitala Banatului la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, Fundația Integratio din Timișoara, Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, Parohia Reformată...

Citește și :