”Leii” s-au salvat de la retrogradare în ultimul meci jucat acasă în acest campionat. BC SCM Timișoara și-a asigurat menținerea în elită grație succesului contra unei formații ce luna trecută evolua în cupele europene.
Timișoara s-a salvat de la retrogradare în penultima etapă a unui sezon în care s-a confruntat cu cele mai grave probleme financiare. Reamintim că gruparea violetă a rămas fără finanțare din partea autoritățiilor locale în toamnă și a fost părăsită de aproape toți jucătorii. Abia la finalul anului s-a găsit soluția salvatoare de a se înființa SCM și lucrurile au reînceput să se apropie de normal…
Alb-violeții au învins sâmbătă seara pe Energia Târgu Jiu cu 81-73 și au trecut peste gorjeni în clasament cu un punct înaintea ultimei runde.
”Este un rezultat de excepție, în aceste două luni și jumătate am obținut 10 victorii care ne-au adus în această postură de a ne salva de la retrogradare. Sunt mândru de munca depusă alături de jucători și bucuros că ne-am îndeplinit obiectivul. Astăzi nu am făcut chiar cel mai bun joc dar era un meci prea important în care conta doar victoria; am obținut-o și ăsta a lucrul care contează”, a subliniat antrenorul Nenad Mandic.
Succesul cu 81-73 (28-15, 23-23, 20-14, 10-21) contra Energiei la opt puncte le aduce practic celor de la BC SCM locul 10 al Ligii indiferent de rezultatele ultimei runde. Cu o victorie în ultima etapă, la Pitești, alb-violeții pot încheia stagiunea pe locul 9.
Trupa pregătită de Nenad Mandic a dominat din start în jocul cu gorjenii. Un prim sfert adjudecat cu 28-15 le-a creat un avantaj suficient de confortabil pentru a aborda fără presiunea celelalte reprize. ”Timișoara a început foarte bine și a luat un avans mare care a ajutat-o să ne învingă fără emoții astăzi”, recunoșteau la final și oficialii Energiei. Trebuie spus că gorjenii au existat în teren doar prin Horne, care a fost omul-orchestră la oaspeți cu 40 de puncte (!) marcate și 9 recuperări.
BC SCM: Jeremic 18 puncte, Djapa 16 puncte, Veselinov 11 puncte, Toth 10 puncte, Milencovici 9 puncte, Zivanovic 8 puncte, Dundjerski 7 puncte, Warren 2 puncte.
Ultima etapă a sezonului în play-out se dispută miercuri, iar Timișoara merge la Pitești.