La 1 decembrie, Transilvania și Banatul își declarau, la Alba Iulia, unirea cu România. Marea Unire. În august 1919, cea mai mare parte a Banatului intra sub administrație românească. România devenea România Mare.

În perioada interbelică, Timișoara va domina fotbalul românesc: Chinezul și Ripensia vor cuceri nu mai puțin de 10 titluri! Iar recordul Chinezului, șase titluri consecutive (între 1922-1927, adică primele șase ale campionatului cu adevărat național), nu a fost depășit nici până în ziua de azi, fiind doar egalat de Steaua București, abia în 1998, adică peste 71 ani!

În perioada imediat următoare finalului Primului Război Mondial, se înființează Sparta CFR Timişoara în 1919, echipa comunității evreiești, Kadima Timişoara, echipa comunității șvăbești, Rapid Timişoara, precum și primele echipe ale românilor bănățeni, Unirea Timişoara în 1920 și Politehnica Timişoara în 1921.

Chinezul și cele șase titluri naționale consecutive

 Club care dominase scena fotbalistică a zonei și în perioada antebelică, Chinezul își va anunța hegemonia încă din primul campionat disputat după Unire, un campionat regional, cu cinci formaţii din Timişoara şi trei din Arad. În 1919, 6.000 spectatori asistă la derby-ul timișorean CAT – Chinezul. În 1921, Chinezul câștigă singura ediție a campionatului Ardealului, în finală învingând MTK Tg. Mureş cu 3-2. În același an, Chinezul zdrobește cu 6-1, chiar la București, cu selecţionata Vechiului Regat, la o zi după ce câștigase prima ediție a Cupei Mara (tot 6-1, cu Braşovia Brașov). În decembrie 1922, în derby-ul local Chinezul – Unirea, la pauză era 0-0. Între reprize, pentru a se încălzi, jucătorilor din ambele echipe li s-a dat… vin fiert. S-a băut destul de mult, din moment ce partida va degenera…

Între 1922 şi 1927, Chinezul, care avea culorile… alb-violet, a dat naţionalei nu mai puțin de 17 jucători! Antrenorul marii echipe a fost ungurul Frontz Dőme. Cea mai bună formulă este considerată cea din 1927, anul ultimului titlu: Zombory – Steiner II, Hoksary – Teszler II, Vogl, Steiner I – Tänzer I, Teleki, Wetzer I, Semler, Matek. Este interesant că niciodată în cei şase ani de titluri consecutive nu şi-a făcut loc în lot nici măcar un singur jucător de naţionalitate română!!

În 1924, Chinezul participă la unul dintre cele mai puternice turnee ale acelor ani, la Viena, alături de FAC şi Slovan Viena din Austria, Zidenice Brno din Cehoslovacia şi Jugoslavija din Iugoslavia. Turneul s-a desfăşurat pe stadionul Hohe Warte (60.000 locuri), pe atunci unul dintre cele mai mari din lume.

1926, la Istanbul, Chinezul (întărit cu Cseh de la Juventus București) a jucat chiar sub titulatura reprezentativei României, dispunând cu 3-1 de naţionala Turciei. În acelaşi an, cu nouă jucători “chinezişti”, România învinge Iugoslavia chiar pe terenul ei, cu 3-2, iar selecționata Timișoarei dispune de cea a Budapestei cu 2-0! La 8 iunie 1926, ziarul ”Arena” publica un lung vers satiric dedicat acestei din urmă victorii. Începea așa: ”Le făcurăm astăzi festa / Și băturăm Budapesta”.

În 1928, după cele șase titluri, Chinezul a preferat să alinieze, în sferturi, la Sibiu, împotriva echipei locale Şoimii, echipa de rezerve. Deoarece în aceeaşi zi, la Timişoara, prima garnitură întâlnea, într-un amical perfectat pentru a mai umple marile găuri din buget, formaţia austriacă WAC! Şi Chinezul a cedat “şoimilor” la rejucare. Pentru cei 1.200 lei strânşi ca încasări la jocul cu WAC, timişorenii şi-au riscat, şi au pierdut, titlul… A fost ”cântecul de lebădă” al acestei mari echipe. Declinul survenise brusc, fiind cauzat, pe de o parte, de tentaţia profesionismului maghiar pentru jucători, iar pe de alta, de criza izbucnită la nivelul conducerii, care deturnase o serie de fonduri ale clubului în interese personale, de aici decurgând şi un conflict deschis între jucători şi conducători. Chinezul va activa încă vreo două decenii, până după Al Doilea Război Mondial, inclusiv în prima ligă, dar nu va mai fi niciodată un nume de temut.

În deceniul trei, fotbalul timişorean era, de departe, “centrul de greutate” al fotbalului românesc, Chinezul având două importante rivale pe plan local, pe Unirea şi CAT. După “căderea” Chinezului au apărut la rampă alte două echipe puternice, Banatul şi RGMT.

 Ripensia, primul club profesionist din România

Pentru a stopa declinul fotbalului timișorean, dr. Cornel Lazăr, fostul preşedinte al Chinezului, a pus bazele primului club profesionist din România. La 21 octombrie 1928, la Timişoara se constituie, sub forma unei societăţi pe acţiuni, FC Ripensia.

La 26 octombrie 1930, profesionismul este, în sfârşit, admis de către FRFA, în cadrul acesteia creându-se Comisiunea Centrală de Football Profesionist, cu sediul la Timişoara şi avându-l ca preşedinte pe același dr. Cornel Lazăr. Ripensia nu va putea lua însă parte la campionatul intern, al echipelor amatoare, astfel că noua echipă va juca, până în 1932, când va primi “undă verde” şi pentru campionat, doar meciuri amicale, multe dintre ele cu formaţii străine. După ce, la început, fusese antipatizată de către spectatori (din cauza masivelor racolări de jucători din alte cluburi), Ripensia va deveni una dintre cele mai iubite echipe din istoria fotbalului românesc.

Ripensia, care își va disputa supremația cu Venus București, câștigă atât primul campionat național disputat în sistem divizionar, în 1933, cât și prima ediție a Cupei României, un an mai târziu, sau primul event campionat-cupă din istoria fotbalului românesc, în 1936. În 1938 elimină din Cupa Europei Centrale pe Milan, dar va ceda apoi în fața lui Ferencvaros. Iată o formulă, din 1935: Pavlovici – Bürger, Hoksary – Deheleanu, Kotormany, Lakatos II – Bindea, Beke, Ciolac, Schwartz, Dobay.

Spre deosebire de Chinezul, la Ripensia au făcut carieră mai mulți jucători de naționalitate română, precum Pavlovici, Chiroiu II, Deheleanu, Bindea, Sepi II, Ciolac. Unul dintre conducătorii clubului a fost dr. Coriolan Băran, fost primar al Timișoarei. Echipa evolua pe arena aflată pe locul unde acum este stadionul UMT. Aproape tot timpul, Ripensia a avut antrenori maghiari sau austrieci.

Timișorenii, baza naționalei

La 8 iunie 1922, în primul meci susținut de naționala României (2-1 cu Iugoslavia la Belgrad), trei jucători proveneau de la Chinezul, iar unul de la CAT. Singurul etnic român era bănățeanul Guga, căpitanul echipei şi prima mare vedetă a fotbalului românesc. Guga începuse fotbalul la Vulturii Lugoj, dar acum juca la ”U” Cluj. Din naționala României participantă la Olimpiada din 1924, de la Paris, patru jucători erau de la cluburi timișorene.

Prezentă la primul Campionat Mondial din istorie, cel din 1930, de la Montevideo, naționala României avea în componență trei jucători de la Chinezul, unul de la Banatul Timișoara, dar vedetele erau cei trei legitimați la Juventus București, Vogl, Raffinsky și Wetzer I (care era și căpitan și antrenor al echipei, responsabil tehnic fiind însă, cu rol de manager, bucureșteanul Costel Rădulescu), toți timișoreni ex-”chineziști”! La următorul CM, în 1934, în echipa de bază a României sunt șase jucători de la cluburi timișorene (cinci de la Ripensia!), plus alți trei originari din Timișoara. Selecționer era austriacul Josef Uridil, care era, concomitent, și antrenor al Ripensiei, fiind singurul străin care va deține, de-a lungul anilor, rolul de conducător tehnic al naţionalei! Trimiși speciali la meciul cu Cehoslovacia au avut și ziarele timișorene “Vestul” şi “Sport și Critică”. La CM 1938, Ripensia dă din nou cinci jucători echipei de start! Iar timișoreanul Kovacs I se află la al treilea Mondial consecutiv!

De la începuturile fotbalului pe teritoriul României de azi şi până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Timişoara a fost principalul rezervor de talente al soccer-ului românesc, căruia i-a dat o pleiadă de mari jucători. Este semnificativ că, dintre cei 63 jucători pe care noi îi considerăm reprezentativi pentru fotbalul românesc de-a lungul perioadei 1899-1948 (aproximativ o jumătate de secol!), nu mai puţin de 30 (deci aproape jumătate!) şi-au făcut “ucenicia” în Timişoara. Dintre cei 30, însă, doar şapte sunt de naţionalitate română…

Majoritatea jucătorilor timişoreni de valoare au copilărit în cartierul Mehala, cel care a fost un adevărat “leagăn” al fotbalului românesc interbelic.

La 3 aprilie 1921, revista “Stadion”, editată de filiala bănățeană a FSSR (forul conducător al sportului românesc din acea vreme), menționa în premieră despre înființarea clubului Politehnica, cel care va deveni emblema fotbalului timișorean postbelic. Clubul apăruse grație inițiativei prof. Traian Lalescu. O mare personalitate a vieţii universitare din România, acesta fusese cel care, cu cinci ani înainte, pusese şi bazele Sportului Studenţesc București.

După război, prim-planul fotbalului timișorean va fi ținut de CFR și, mai ales, de Politehnica. Nimic nu va mai fi însă la fel. În toată această perioadă postbelică, Timișoara nu va mai cuceri nici un titlu. Doar două Cupe ale României, prin Poli…