1.2 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Timișoara, pe harta competițiilor internaționale de dans sportiv din 2017

Final de vacanță pentru dansatorii sportivi români. După aproape două luni de pauză competițională, în care sportivii s-au pregătit pentru noul sezon, sâmbătă, la București, se va desfășura prima competiție din sezonul 2017 la dans sportiv. Astfel, sala Apollo va găzdui cea de-a II-a ediție a Concursului Național „Bucharest Grand Soul Dance Festival”, un eveniment organizat de Clubul de Dans Sportiv Parfenie Costel, sub egida Federației Române de Dans Sportiv (FRDS). Competiția va avea loc sâmbătă și duminică, 11-12 februarie, și se va adresa tuturor categoriilor de vârstă, pe clase valorice, pe parchetul competiției fiind invitați atât perechile de debutanți și precompetițional, fetele solo, concursurile de clasa Hobby, clasa E, clasa D și Open Basic.

Conform calendarului competiţional al FRDS, anul acesta vor fi cu nouă competiţii mai multe decât anul trecut. Dacă în 2016 au fost 68 de evenimente de dans sportiv, din care şase internaţionale, anul acesta vor fi 77 de competiţii, dintre care 10 vor fi competiţii internaţionale.

tm dans sportiv

În anul 2017, Campionatul Naţional pe Secţiuni se va disputa la Iaşi pe 4-5 martie în organizarea CDS ProSwing. Campionatul Naţional de Formaţii este programat pentru 22 aprilie la Bistriţa, competiţie păstorită de clubul Floris din localitate. Campionatul Naţional de 10 Dansuri se va desfăşura pe 6-7 mai la Braşov, responsabil cu organizarea fiind CDS Pro Dance Studio. Cupa României se va derula pe 14-15 octombrie la Sebeş, clubul organizator fiind CDS Samara. Campionatul Naţional pe Clase va avea loc pe 4-5 noiembrie la Braşov în organizarea CDS La Passion.

Concursurile internaţionale se vor dispută la Bucureşti, cinci, două la Timişoara şi câte unul la Oradea, Sibiu şi Bacău, şi vor avea loc după următorul program: 11-12 martie Dance Masters Bucureşti, organizatori CDS Phoenix, CDS Pas în Doi şi Bogdan Păun; 22-23 aprilie WDSF Dance All Stars Bucureşti, organizator CDS Contesina; 29-30 aprilie WDSF Open Bacău, organizator CDS Adamas; 20-21 mai WDSF Romanian, Bucureşti, Open organizator CDS Mihai Petre; 18 iulie Varadium Dance Festival Oradea, organizator CDS Stephany; 16-17 septembrie WDSF Transylvanian Grand Prix Sibiu, organizator CDS Fan Dance Club; 7-8 octombrie WDSF Timişoara Open Campionship organizat de CDS Magnum; 21-22 octombrie WDSF Dance Fest Open Bucureşti, organizator CDS Alessia; 11-12 noiembrie WDSF Romanian Internaţional Dance Cup Timişoara, organizator CDS Sportim şi WDSF Bucharest Open pe 25-26 noiembrie, organizat de CDS Dance Impact.

dans sportiv tm

Între cele 77 de evenimente se regăsesc şi patru competiţii de ranking: pe 18-19 februarie la Dumbrăviţa-Timiş, organizatori CDS Mirtys şi CDS Crystal Top; pe 29 aprilie la Alexandria, organizator CDS Sibba; pe 13-14 mai la Satu Mare organizator CDS Royal Dance Satu Mare şi pe 27-28 mai la Reşiţa, organizator CDS Mystic.

Foto: Federatia Română de Dans Sportiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ordine și siguranță publică la meciul dintre AFC UTA Arad – CS Universitatea Craiova

Jandarmii Grupării Mobile Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor cu ocazia derulării partidei de fotbal din cadrul SuperLigii României, dintre echipele...

„Miuţa din Cartier” etapa finală în Piaţa Libertăţii FOTO-VIDEO

La Timișoara a avut loc prima ediție a evenimentului „Miuța din cartier”, ca parte a proiectului „Timișoara Miuțelor – construirea identității culturale prin sport”,...

Citește și :