Sute de maşini zac abandonate de ani buni pe străzile sau în parcările din Timişoara. Poliţiştii locali le înregistrează pe toate, dar numai unele pot fi ridicate de autorităţi. Aşa că măsurile se pot lua numai de proprietari, care de multe ori refuză să îşi ridice rablele pentru că nu au unde să le depoziteze.
De la începutul anului au fost identificate peste 800 de vehicule abandonate pe domeniul public.
„Din totalul sesizărilor soluţionate, un număr de 320 autovehicule abandonate au fost ridicate de proprietari în urma demersurilor efectuate de polițiștii locali, 235 nu se încadrează la Legea 421/2002, iar 52 de autovehicule au fost ridicate de S.C. Drumuri Municipale S.A., ca urmare a finalizării procedurilor legale de ridicare de pe domeniul public, restul fiind încă în lucru”, transmite Poliţia Locală. De asemenea, 30 de proprietari au fost amendaţi pentru că au refuzat, chiar şi după mai multe somaţii, să îşi ridice rablele de pe domeniul public.