Sesizările în ceea ce privește mirosul insuportabil în zona fabricii Continental sunt din ce în ce mai numeroase. Problema poluării și a mirosului insuportabil provocat de multinațională rămâne încă în picioare. Timișorenii s-au adresat atât conducerii orașului, cât și responsabililor de la garda de mediu.
Reprezentanții Gărzii de Mediu recunosc plângerile multiple depuse de către locuitorii orașului. Tot ei spun că sesizările referitoare la mirosul insuportabil au fost înregsitatate de curând, în urmă cu două săptămâni.
”Măsurile impuse firmei Continental au fost concretizate și verificate de către agenții Gărzii de Mediu. Reprezentații firmei, din punct de vedere al actelor de reglementare, și-au făcut toate datoriile. În baza autorizației de mediu am avut și un studiu de evaluare în ceea ce privește sănătatea populației din zonă. Măsurile au fost luate de către institutul de sănătate. În urma studiilor făcute de către acest institut, s-a dovedit că din analizele demarate nu reiese că ar exista o poluare din partea Continentalului, care să afecteze sănătatea celor din împrejurimi”, declară directorul Gărzii de Mediu.
Conducerea Consiliului Județean Timiș este de părere că mirosul și poluarea care provin de la firma producătoare de cauciucuri, nu mai pot fi îndurate de către timișoreni.
”Trebuie să luăm măsuri și să eliminăm mirosul puternic din zona unde este amplasată fabrica”, spune președintele Consiliului Județean, Sorin Grindeanu.
Responsabilii de la Garda de Mediu susțin că ei, ca agenți de protecție ai mediului, pot implementa o solicitare de revizuire sau de autorizare, doar dacă buletinele sau studiile arată o depășire a indicatorilor, conform legii. Directoarea gărzii de mediu susține că indicatorii de poluare, conform legii, nu au fost depășiți. Totodată, menționează că legislația nu precizează nimic în legătură cu mirosul insuportabil, ci include doar poluarea.
”Știm că avem probleme legate de mirosul transmis de fabrică, datorită reclamațiilor primite. În 2014 am demarat, și am finalizat în 2015, două proiecte pentru tratarea emisiilor, care s-au dovedit a fi principalele surse de miros. Emisiile sunt răspunzătoare de mirosul neplăcut, mai exact cele de la secția de amestecuri primare și finale. De asemenea, sunt și emisiile de la secția de vulcanizare. Pentru aceste emisii s-au identificat tehnologii adecvate, pentru tratarea lor, cu o eficiență foarte bună, zicem noi. Asta este dovedit de măsurătorile făcute înainte și după demararea proiectului. Firma se conformează reglementărilor legale, privind calitatea aerului”, susține Dinu Niculiță, șeful departamentului de protecția mediului al firmei Continental.