-1.9 C
Timișoara
luni 18 noiembrie 2024

Timişoara, locul 116 în lume în preferinţele studenţilor străini. Viaţa de noapte este una dintre calităţile oraşului

La nivel internaţional, potrivit Best Erasmus City Award, în topul primelor 10 oraşe preferate de studenţi este Madridul, cu peste 1000 de voturi. Pe locul al doilea coboară Oulu, în Finlanda, tot cu peste 1000 de voturi, iar celelalte oraşe ale lumii bifate de către studenţii Erasmus sunt Lisabona, Vilnius, Sevilla, Porto, Barcelona, Budapesta, Praga şi Regensburg (Germania).

Dintre oraşele României, Timişoara ocupă locul al şaselea. Viaţa de noapte este principalul avantaj de care se bucură tinerii, urmând apoi calitatea vieţii şi cea a universităţilor, aşa cum se arată în sondaj. Un lucru bun şi diferit faţă de celelalte oraşe, cum ar fi Bucureşti sau Cluj, cheltuielile de trai sunt încadrate de studenţii Erasmus la categoria “Ieftin”. Un dezavantaj în Timişoara, potrivit sondajului, este găsirea unei cazări, aceasta fiind încadrată la categoria “Grea”. Chiriile din Timişoara sunt de peste 250 de euro, un exemplu sunt apartamentele cu două camere semidecomandate sau decomandate, ajungându-se chiar între 500 şi 550 de euro în zonele bune ale oraşului, cum ar fi partea centrală. Apartamentele cu trei, respectiv patru camere semidecomandate sau decomandate costă de la 1000 de euro în sus, dar asta depinde foarte mult de zonele Timişoarei. Spre deosebire de Cluj în care se găsesc chirii cu patru camere şi de 850 de euro, în Bucureşti apartamentele cu două camere ajung la peste 340 de euro. Timişoara ocupă, de altfel, locul 116 în lume cu 17 voturi.

Clujul ocupă primul loc în topul preferinţelor şi al 36-lea pe plan internaţional cu 144 de voturi. Asemenea Timişoarei, distracţiile sunt şi ele la mare căutare acolo, studenţii orientându-se şi după calitatea vieţii clujene. Cheltuielile de trai sunt ceva mai scumpe, iar găsirea unei cazări este şi ea mai dificil de căutat.

Pe locul doi se situează Iaşi, iar în lume, cu locul 82 şi 49 de voturi, unde primează calitatea vieţii pentru studenţi.

Bucureşti vine pe al treilea loc dintre oraşele româneşti şi pe locul 92 în lume cu cele 43 de voturi. Viaţa de noapte sparge topul criteriilor în oraşul Bucureşti, iar cheltuielile de trai sunt încadrate la categoria “Mediu”, la fel ca Iaşi şi Cluj.

Celelalte patru oraşe preferate de studenţii Erasmus sunt Braşov (locul 109), Sibiu (locul 123), Oradea (locul 113) şi Alba-Iulia (locul 117).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Miuţa din Cartier” etapa finală în Piaţa Libertăţii FOTO-VIDEO

La Timișoara a avut loc prima ediție a evenimentului „Miuța din cartier”, ca parte a proiectului „Timișoara Miuțelor – construirea identității culturale prin sport”,...

FOTO | Accident cu victime la Lugoj. Patru bătrâni, transportați la spital

Un bătrân de 79 de ani din Lugoj care intenționa să meargă spre Autostrada A6 s-a izbit de o mașină condusă de un altul,...

Citește și :