Vine, vine priiiiiimăvaaara……și se așterne în toooooată țara… cântau de voie sau mai mult de nevoie școlarii de pe timpuri, în bănci, cu ochii pierduți pe ferestre. Să vadă dacă chiar vine anotimpul verde. Cu siguranță erau favorizați cei de pe rândul de la geam (acolo unde stătea ca elev și Dan Spătaru). Mai aruncau câte o privire după vrăbii sau golumbi și șontâc-șontâc trecea și ora de muzică.
Poate încălzirea globală să fie de vină? Ori a uitat cineva o poartă deschisă undeva prin Siberia și a scăpat afară viscolul? Sigur că vine ea și primăvara cândva, dar nicidecum în acestă zi de 1 Martie! În loc de mielușeii din cântecele ce zburdă pe câmpii mai degrabă vor zburda renii moșului în roșu. Nici nu vreau să-i pomenesc numele că poate chiar vine!
Da, întradevăr s-a așternut în toată țara. Dar nu primăvara, ci un strat gros de zăpadă. Se spune că ziua de 1 martie vestește renașterea naturii. Anul acesta, precis nu. Are și neaua groasă farmecul ei. Copii au scos săniile de prin subsoluri. Au ieșit la bătălii cu bulgări, dar nu prea au fost lăsați. Că mama strigă după ei să nu se ude, să nu răcească, să nu respire cu gura deschisă, să nu piardă mănușile, să nu alerge și în general să nu facă nimic! Iar dacă fac ceva să facă încet și fără gălăgie. Nici nu mai ai chef de joacă cu atâtea reguli.
Cu doar câteva decenii în urmă lua copilul sfoara cu cheia casei și o atârna de gât (obligatoriu împreună cu cheia de patine) și venea acasă rupt de foame după multe ore de patinaj cam după câteva ore după apus. Cine îi avea grija pe unde a umblat? Acum lumea este prea plină de reguli și cine mai știe ce este o cheie de patine? În curând nu vor mai ști nici patinele la ce folosesc.
Dacă vedeai doi-trei fulgi răzleți pe vremurile când toate erau la timpul lor se spunea că e zăpada mieilor. Acum troienele de afară parcă cheamă în gând atelajul de câini husky să te ducă la locul dorit. Merg mai bine decât tramvaiele cu nume de pace și echilibru sufletesc.
Marțișorul este, după un clișeu tocit, un gingaș vestitor al primăverii. Așa să fie? Anul acesta nu prea vestește decât cele zece sau opt grade sub zero, ori chiar 18. Bieții vânzători de iluzii de primăvară stau mofluzi în omăt cu nasul roșu de frig și tropăie mărunt. Când mai vând câte ceva e mare eveniment.
Despre flori, iar nu poate fi vorba decât de seră. Că în grădinile publice ale orașului în loc de ghiocei sunt mai mari șanse să vezi la șpațir lejer o ursoaică polară cu o echipă de pui după ea.
Cine s-a grăbit să-și aleagă din timp o babă, conform tradiției, acum regretă că nu s-a gândit mai degrabă la o tânără și viguroasă campionană la biatlon. Că măcar are și pușcă și poate speria haitele de lupi ce încep să urle în jurul igloo-ului.
Dacă am început cu un cântecel trebuie să nu-l uităm pe George Topîrceanu ce a intuit cu flerul său de poet că:
Primăvara asta totuși
Nu-i decât o copie.
