În acel decembrie încă viu în memorie statul de sorginte bolșevică își dădeau ultimele răsuflări. Încă se zvârcolea dar era clar că ceva avea să se întâmple.
De două zile, din 15 decembrie era o stare de extremă încordare în urbe. Lumea vorbea din auzite despre ce s-a întâmplat în ultimele două nopți. În data de 17 a fost scoasă armata să defileze prin centru doar pentru a mima o stare de normalitate. Autoritățile voiau să arate că au situația sub control. A fost picătura ce a revărsat paharul supărărilor.
Exact cu 28 de ani în urmă, cam pe la orele după amiezii, au început să se audă primele împușcături în orașul de pe Bega. Coloanele de manifestanți veneau dinspre actualul palat administrativ ce pe atunci era sediul comitetului județean de partid (ăla unicul).
Rândurile din ce în ce mai masive de oameni de toate categoriile sociale au ajuns deja cam în dreptul pieței Sfântul Gheorghe când, din lungul bulevardului, cam de pe la Continental s-a deschis focul! Nici măcar cei obișnuiți cu o armă de foc ce au făcut armata nu au sesizat din prima că sunt gloanțe adevărate de război și nu muniție de manevră. Se scandau diverse doleanțe la început necoagulate. Mai apoi avea să se impună cunoscutul „Azi in Timișoara, mâine-n toată țara!”.
Nu după mult timp aveau să cadă și primele victime…
Orașul martir își plânge astăzi morții
Miliția socialistă și-a făcut apariția și a început arestările. Până seara armata a scos tancuri și transportoarele pentru intimidarea intimida pe manifestanțilori. În aceiași noapte au început să sosească la spitale răniții și primii morți.
Peste șaizeci de victime au căzut în acea primă zi și alte multe zeci au fost rănite. De un sfert de secol ziua de 17 decembrie este zi de doliu în orașul nostru. Întregul oraș deplânge moartea celor ce au schimbat soarta regimului. Pe bună drfeptate sunt eroii noștrii și se odihnesc o parte din ei chiar la cimitirul eroilor. O parte nu au un loc de veci. Se cunoaște doar o gură de canal undeva în câmp pe lângă București.
Ziua de doliu a debutat cu o slujbă solemnă ce a umplut Catedrala Mitropolitană. Un sobor de preoți au slujit serviciul divin pentru toți eroii cunoscuți sau necunoscuți ce s-au opus cu corpurile lor gloanțelor regimului scelerat. Au participat membrii asociațiilor de revoluționari și de răniți în Revoluție și urmașii celor căzuți. De asemenea au luat parte conducerile Prefecturii, Consiliului Județean și ai Primăriei municipiului.
La orele amiezii, la monumentul din fața Catedralei au fost depuse coroane de flori din parte tuturor organizațiilor ce cinstesc memoria eroilor timișoreni. E doar o mică parte din ce se poate face pentru copii și tinerii de atunci.
Următorul popas pe acest adevărat drum al calvarului a fost la monumentul ridicat la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei. În jurul flăcării recunoștiinței veșnice au fost aranjate candele ornamentate cu chipul și datele celor dispăruți. Cei dragi au pregătit mese intinse cu cele ce se cuvin a se da de pomana și pomenirea morților.
Și aici ca și la Catedrală a avut loc pomenirea solemnă săvârșită de preoți. Coroanele de flori nu au lipsit nici de aici. Dar momentul trist din acel an 89 părea tot mai îndepărtat. În fiecare an rândurile se subțiază. Vin tot mai puțini. Rudele rămân cu durerea în suflet iar cei ce vin știu tot mai puține lucruri despre acele zile când timișorenii au fost singuri o întreagă săptămână în fața unui stat ce trăgea cu gloanțe în proprii cetățeni.
O mână de prieteni revoluționari au mers și la locul de veci al celui ce a fost o scurtă perioadă liderul de necontestat al orașului răsculat, profesorul Lorin Fortuna, plecat recent dintre noi. Iar o și mai mică grupă de revoluționari au trecut și dincolo de șosea la cimitirul săracilor unde au depus câteva flori și lumânări la mormintele anonime și sărăcăcioase ce încă se mai disting acolo.
