Timișoara imperială

Atunci când păşim într-un municipiu necunoscut avem tendinţa naturală să ajungem în centrul lui, însufleţiţi de dorinţa nemărturisită să-i luăm „pulsul inimii”, ca în final să-i oferim o notă bună, sau rea, după caz. Binenţeles, toţi fiii Timişoarei visează la un platz excelent în care relaxarea, opulenţa, fineţea şi istoria să-şi dea întâlnire sub cupola frumosului, iar cetăţenii să plutească cu eleganţă între Operă şi Catedrală, asemeni unor nuntaşi veseli dansând Vals, însă cine ne împiedică să punem în realitate acest ideal?

Există, ce-i drept, un plan întocmit de Primărie pentru renovarea Agorei bănăţene dar are câteva neajunsuri pe care le voi sublinia telegrafic. Primul cusur constând în intenţia pavării cu piatră naturală, dorinţă RURALĂ nedemnă de blazonul celui mai oraş dintre oraşele Europei Central-Estice. În plus, cenuşiul pietrei naturale e trist, greoi, deprimant chiar, aspect sesizat clar de clujeni în urma lucrărilor operate de edilul lor în Piaţa Unirii. Într-adevăr, legislaţia prevede că zonele istorice trebuie amenajate corespunzător, dar Piaţa Victoriei nu este rezervaţie de arhitectură barocă ca să fie impusă piatra cubică, ci de secession austriac, iar acest curent avangardist a fost o desprindere de normele arhitecturii tradiţionale prin adoptarea culorilor vesele şi neconvenţionale. Al doilea punct nevralgic este refuzul DICTATORIAL de-a reface faţada originală a Operei, în ciuda doleanţelor majorităţii, preferându-se în schimb varianta naţionalistă şi diletantă de sorginte FASCISTO-BIZANTINĂ (prin invocarea „măiestriei” lui Duiliu Marcu sau a importanţei balconului, ultima chestiune ar putea fi rezolvată prin decuparea și montarea arcului ca poartă triumfală), iar al treilea inconvenient din proiect este păstrarea (non)arhitecturii blocurilor dejiste de pe Surogat. La toate acestea trebuie să adăugăm şi amatorismul balcanic – dacă în Piaţa de Paradă/ Piaţa Libertăţii a fost adoptată varianta penibilă a meteoritului generator de unde, în Parcul Rozelor aceleaşi gusturi îndoielnice au impus patru tipuri de pardoseală într-un singur areal (!), kitsch-ul fiind întronat oficial, iar pantofii şi picioarele cetăţenilor trebuie să îl suporte.

Revenind la pavajul din Piaţa Victoriei doresc să scot în evidenţă un adevăr incontestabil -timişorenii nu doresc luminiţe colorate pe Bega, palmieri și fântâni arteziene în cartiere, ci un spaţiu elegant, somptuos şi primitor, în care bănăţenii să defileze asemeni cetăţenilor din Milano, Veneţia, Paris, Viena sau Bruxelles. Însă dorința de-a oferi Europei un burg maiestuos în 2021 se poate împlini doar prin alegerea unui pavaj policrom, primăvăratic şi luminos, care să semene templului comercial milanez (Galeriile Vittorio Emanuel), considerat de specialişti cel mai frumos din Europa.

Această opţiune comprehensibilă de tip „sală de bal” ar muta instant greutatea privirilor de la panseluţe şi arbuştii spre arhitectura palatelor care străjuiesc Esplanada Operei, iar astfel clădirile ar fi mult mai vizibile decât sunt acum. Acest Elisium timişorean ar putea să prindă contur în cvartalele Cetăţii, iar sculptorii, muzicienii, pictorii şi artiştii stradali ar putea crea în mijlocul pieţei, încântând localnicii şi turiştii cu delicateţea lor nobilă, în timp ce Burgplatzul ar răsuna de acordurile marilor compozitori Bach, Händel, Vivaldi, Mozart, Haydn, Beethoven, Brahms, Liszt, şi Strauss.

Istoria aminteşte că marele Octavian August a spus supuşilor pe patul morţii „am găsit Roma din cărămidă și o las din marmură!”, că să le arate măreţia, bogăţia şi puterea materialului cu care înobilase capitala eternă. Astfel, roca aceasta calcaroasă preţuită şi dăltuită de milenii a fost învelişul operelor din Antichitate şi Renaştere, iar cele mai grandioase cetăți s-au întrecut să deţină alei pardosite cu aceast cristal sublim. Cel mai relevant exemplu este Efesul antic care avea artera principală din marmură pentru a stârni admiraţia muritorilor care veneau să viziteze minunea lumii vechi, Templul Dianei, înveşmântat şi el în cea mai aleasă marmură, ca semn distinctiv al metafizicii.

Dacă va întrebaţi ce legătură are marmura cu Țara Banatului, vreau să va aduc aminte că tocmai la Ruşchiţa, pe meleagurile bănăţene, avem cel mai mare şi mai valoros zăcământ din România, căutat şi probat în toate colţurile Terrei, de la vulturul care împodobeşte Biroul Oval din USA, până în exoticul Dubai (fireşte, comercializat de proprietarii vremelnici sub numele de „marmură de Carrara”!). Dacă orașele lumii sunt pavate cu granit, travertin, piatră cubică sau naturală, (foarte puţine metropole au cel mult o stradă pardosită cu marmură), noi putem să pictăm tot centru’ cu cristalele bănăţene, într-un mod stilat care să trezească admiraţia continentului. Gândiţi-va doar la frumoasa perspectivă aeriană a Burplatz-ului datorită bucăţilor de marmură dintre dale şi închipuiţi-vă o piaţă întreagă din cristalegeometrice şi cromatice, filmată de drone sau fotografiată de turişti. Pe lângă estetică această configurație ar înlesni transportul pietonal, ar fi ușor de întreținut, iar comerțul dar mai ales identitatea regională ar triumfa. Da, tocmai personalitatea bănățeană ar putea fi creionată pe înţelesul poporului, mutând inedit busturile Banatului din volumele prăfuite în pavajul Operei, pentru că Inima Timişoarei nu trebuie să bată în iarba din Păltinişanu’ şi nici la Mall, ci acolo unde a triumfat victoria cetăţenilor.

Înţelegând că acest subiect nu aparţine primăriei sau politicului, arunc mănuşă provocării tuturor bănăţenilor, lumii artistice și literare din Banat, (publiciştilor, poeţilor, istoricilor, sculptorilor, pictorilor şi arhitecților), să-şi aducă contribuţia estetică la încoronarea Timișoarei. În nuanţe gingaşe de la alb la gri, roz, roz-gălbui, smarald, roșu și purpură să compunem o simfonie în marmură ca să dăruim Banatului o identitate, un viitor şi-o nădejde. Milanezii au ştiut să scrie cu steme şi sigilii pe pavajul Galeriei „Vittorio Emanuele II” întreaga lor istorie, într-un mod frapant şi superb în aplauzele tuturor. Belgienii şi-au pus şi ei amprenta în Galeria „Saint Hubert” din Bruxelles, nouă ne lipsește cutezanţa? Avem materialul şi spaţiul necesar pentru a înfăptui visul lui Florimund Mercy– Timişoara cea mai frumoasă citadelă a Imperiului Habsburgic, respectiv Banatul imperial, cea mai strălucitoare perlă de pe coroana kaiserilor vienezi.

Timişoara de marmură, Timişoara de gală, strălucind de voioşie, artă, istorie şi identitate bănăţeană ce ar răzbate magistral din portretele marilor înaintași, ar putea fi chemarea deceniului pentru întreaga suflare bănăţeană. Carol Robert de Anjou, Pippo Spano, Ioan de Hunedoara, Pavel Cneazul, Eugeniu de Savoia, Florimund Mercy, Alexandru Mocioni, Traian Lalescu, Traian Vuia, Sever Bocu, Laszlo Szekely, Sabin Drăgoi, Bela Bartok, Ion Vidu, Carol Telbisz, Anton Golopenţia, George Şerban, Iosif Costinaş, Valeriu Leu, Constantin Lucaci şi alţii asemenea lor, ne-ar putea zâmbi binevoitori din lespezile de marmură încadraţi de stemele Banatului. Alături de ei pot fi adăugate pe Corso şi emblemele localităţilor din Kronland, iar pe Surogat pot fi pictate în marmură blazoanele regiunilor europene, ca un omagiu adus turiştilor ce vor veni în 2021, fiecare având astfel un colţişor timişorean cu care să se identifice şi pe care să se fotografieze. În schimb tufișurile, arborii şi panseluțele actuale pot fi mutate în Parcul Botanic, iar locul lor va fi luat de adevăratele flori, cu tocuri, care vor putea defila neîngrădite şi nimeni nu ar mai vocifera din cauza ofensivei umbreluțelor pe segmentele pieţei. Ar fi spațiu pentru toţi, gurmanzi, turişti şi localnici. Lipsa rozelor poate fi suplinită prin înfrăţirea cu o urbe din Belgia sau Olanda, demers care ar putea să ne furnizeze gratuit un covor floral adevărat.

În marmură şi onor, în estetică şi artă, cuceriţi de istoria locurilor, să dăltuim în cleştar portretele personalităţilor bănăţene, blazoanele și moştenirea Banatului, dar şi stemele regiunilor Europei, asemeni unei capitale continentale respectabile.

Nota Bene: Renunţând la trecătoarele diferenţe politice, ideologice, religioase şi etnice, vă cer, prieteni, să ducem Timişoara în fruntea României şi-a Europei! Viva Banatu‘!