Zona foarte aglomerată din zilele noastre de la nordul Cetății, de la sensul giratoriu cunoscut drept „Clinicile Noi” a văzut și zile mult mai liniștite de-a lungul timpului. Automobiliștii trec adevărate examene psihologice dacă se încumetă pe aici la anumite ore ale după-amiezii. Nu puțini jură că se fac pietoni sau vor să abandoneze mașinile.
De pe la jumătatea secolului XIX, aici se încep primele modificări ale arealului construit. Cetatea fortificată devine tot mai neîncăpătoare față de pretențiile armatei. La zidurile de nord mai erau puține locuri libere. Se construiește un adevărat campus militar. Rând pe rând, apar clădiri cazone noi. Cazarma Viena, azi cunoscută drept cazarma U, este o mare pata de neglijență pe harta orașului. De la pierderea caracterului belicos al zonei de după al doilea război mondial a trecut prin mai multe mâini la fel de nepricepute de a face ceva durabil acolo. Peste drum se află Clinicile Noi, ce măcar folosesc în scop nobil fosta școală militară a cadeților. Aici își află alinarea mii de suferinzi. Pe exterior, edificiul arătă jalnic. Este un exemplu de urâțenie greu de egalat. Dar despre Spitalul Municipal s-a mai vorbit în acestă înșiruire de vechi clădiri.
Din același complex militar de la marginea de nord a fortificațiilor a făcut parte și cazarma Ferdinand (Nándor laktanya sau Ferdinands Kaserne) sediul unui regiment de vânători până la 1918.
După liniștirea stărilor de spirit de după revoluția de la 1848-49 încep lucrările de construcție. Anul terminării nu se știe cu exactitate dar se estimează a fi înainte de 1860. Locul era bine ales. Din spatele cazarmei și până pe locul vechilor antene radio (acum ocupat de marele centru comercial) se întindeau câmpurile de instrucție ce se aflau pe Esplanadă. Acesta era cercul exterior zidurilor, unde nu se permiteau construcții din motive de siguranță. Chiar și după demilitarizarea și defortificarea orașului din interior zona de nord a rămas în continuare cea mai puțin construită.
Cazarma a fost ridicată după planurile militare standardizate folosite de inginerii armatei imperiale dualiste. Este motivul pentru care seamănă cu multe alte construcții similare de pe întinsul Europei Centrale. Din imaginile vechi din epocă nu rezultă să fi avut elemente deosebite de stilistică arhitectonică sau decorațiuni elevate. Era doar de o simplitate funcțională dusă la limită. În ciuda acestor date, nu se făcea deloc rabat de la temeinicie. S-a folosit betonul armat foarte la modă ca o nouă invenție a sfârșitului de secol. Clădirea a avut (și are și acum) subsol solid și spațios folosit pentru diverse magazii și depozite. De la nivelul solului apare parterul nu foarte înalt și două etaje acoperite cu un simplu acoperiș în două ape, fără elemente de decor. Doar numeroasele hornuri de fum se ițeau ca niște santinele. Prin fața clădirii impunătoare trecea o stradă liniștită (nu ca acum) ce părea mai mult o alee pentru plimbări, străjuită de șiruri de copaci ornamentali.
Lipit de latura estică a clădirii se găsea o porțiune din zidurile de apărare iar latura opusă, cea de est, era liberă către celelalte clădiri din complexul ostășesc.
Un alt element inedit îl reprezintă o oarecare asimetrie a plinurilor și golurilor ferestrelor. Către zidurile de vest apar geamuri largi la toate etajele pe când pe partea opusă, de est, zidurile sunt pline. Probabil se dorea o altă clădire lipită de prima.
Și după anul 1919, autoritățile militare române au păstrat același rol pentru cazarma ce a devenit componentă a unei întinse unități militare. A trecut și al doilea război mondial fără modificări majore. Armata s-a retras din centrul orașului abia după primul deceniul din secolul al XXI-lea. Aproape tot campusul a fost cedat Universității de Vest Timișoara. De aproape două decenii aici este sediul Facultății de Arte și Design.
Cazarma a avut parte de renovări si consolidări. Au fost adăugate două coloane exterioare ce adăpostesc scări de acces ce nu prea sunt folosite la nimic. Dar cea mai spectaculoasă transformare a avut loc la nivelul acoperișului. Acolo acum se află o mansardă spațioasă, pe întrega suprafață a clădirii. Jumătatea din est este una din cele mai spațioase galerii de artă din oraș, dar foarte puțin cunoscută în afara artiștilor și a studenților. Cealaltă jumătate este împărțită modular în ateliere de lucru pentru studenții artiști.
Este unul din exemplele de bună practică de reconversie a unei clădiri ce nu-și mai găsea menirea militară și a devenit sediul unei Facultăți unanim recunoscute în țară, dar și mult dincolo de granițe. Nu este nici foarte spectaculoasă ca aspect, dar a ieșit definitiv din imperiul apăsător al griului uniformizator și apăsător al împrejurimilor. Cine vede galbenul optimist și vesel se gândește imediat că acolo trebuie să trudească tineri liberi în gândire.
