Timișoara ieri și azi: Catedrala de dinaintea… Catedralei!

În orașul liber crăiesc Timișoara era decretată libertatea de exprimare religioasă pentru toți cetățenii, de orice limbă și de orice confesiune. Sigur că acestă libertate era mai mult teoretică. Erau destul de multe greutăți, mai cu seamă de natură financiară. Până la ridicarea unei pături de burghezi din rândul românilor nu prea au fost banii necesari pentru construirea unor lăcașe de cult potrivite. În  întregul secol al XVIII-lea și chiar până la jumatatea secolului următor, credincioșii români foloseau împreună cu cei sârbi bisericile existente. Și chiar membrii clerului românesc erau subordonați ierarhiei sârbe. Odată cu dezvoltarea conștiinței naționale dar și a emancipării, românii încep să dorescă desprinderea de preoții ce slujeau în limbi slave.

Cine are drum către cartierul Iosefin nu poate să treacă fără a observa silueta inconfundabilă a bisericii din actuala piața Mocioni. Este biserica ortodoxă din cartierul Iosefin. Este considerată biserica parohiei Iosefin cu toate că formal cartierul începe de peste drum. Complexul bisericesc este de fapt pe terenul ce încă ține de celălalt cartier înfrățit, Elisabetin. Iată cum se poate la noi așa ceva. Cea mai mare biserică a unuia din cele mai mari cartiere se află de fapt pe terenul altui cartier. Dar asta nu a creat nimănui vreun neajuns.

Povestea frumosului monument începe la 25 ianuarie 1902, când bogatul om de afaceri Iacob Marian și-a donat întreaga avere Consistoriului Diecezan Arad, cea mai înaltă autoritate bisericească, ce conducea și treburile Banatului. Dânsul a cerut să se întreţină o şcoală confesională, iar din suma donată să se constituie „Fondul Iacob Marian şi soţia sa Lenca”. Era stipulat în mod expres modul de folosire a banilor: zidirii unei biserici parohiale în cartierul Iosefin. Dar nu merge totul așa simplu, chiar dacă existau banii. Izbucnește prima mare conflagrație mondială, ce a zguduit toată Europa de până atunci. Nimeni nu avea timp de construit. Abia după 1918 se întrevăd șansele unei păci ce va liniști lucrurile.

Constituirea parohiei ortodoxe din cartierul Iosefin se face în urma adunării parohiale din 17 aprilie 1921, convocată de Emanuil Ungurianu, înființarea parohiei fiind aprobată de Episcopia Aradului, prin hotărârea nr. 1941/1921. A fost ales prin aclamații președintele adunării eparhiale. În urma demersurilor avocatului  Ungurianu, în 1925, Primăria Timișoarei a donat parohiei un teren de 1320 metri pătrați în Piața Asănești, în vederea construirii bisericii, iar Guvernul a aprobat plata unui preot paroh de la bugetul de stat. Pentru început, serviciul religios a fost ținut în diferite case și în unele clase ale școlilor din cartier, în lipsa unei biserici adevărate. Până la construirea bisericii, slujbele pentru credincioşii noii parohii au fost oficiate în capela aranjată la Şcoala Generală nr. 8 din Piaţa Dragalina, sfinţită la 8 aprilie 1929.

Au fost desemnaţi epitropii şi preotul administrator în persoana profesorului de religie Ştefan Opreanu.

Primul preot paroh ales, în urma unui concurs organizat în 22 iulie 1927, a fost Ioan Imbroane, ce a funcționat până atunci ca profesor de religie la liceul de fete Carmen Sylva, actual liceu pedagogic, ce a revenit la același nume. Instalarea preotului Ioan Imbroane a avut loc în ziua a doua de Crăciun a anului 1927.

Acesta începe strângerea fondurilor din donații pentru construcția bisericii. După cum am mai arătat cu alte prilejuri, în 8 octombrie 1929 omul de bine Emanuil Ungurianu și-a lăsat averea extrem de vastă, prin testament, unor instituții publice, din care un sfert pentru construirea bisericii ortodoxe din Iosefin, alt sfert pentru construirea bisericii ortodoxe din Cetate (actuala Catedrală Mitropolitană, iar jumătate Casei de Educație Națională. O altă donație, de 100.000 lei lăsată prin testament de avocatul Cornel Nicoară, membru în sinodul parohial, este primită în anul 1931 pentru construirea bisericii. Se pare că acești bani adunați la restul deja existenți se putea vorbi cu îndreptățire despre o nouă biserică.

În 1931, Ioan Imbroane încredințează proiectarea bisericii profesorului de la Politehnică Victor Vlad. Construirea bisericii începe în 8 septembrie 1931, slujba de sfințire cu ocazia punerii pietrei de temelie fiind făcută de episcopul Aradului, dr. Grigorie Comșa, asistat de arhim. Policarp Moruşca, dr. Vasile Lăzărescu, preotul paroh Ioan Imbroane, protopopi şi preoţi.

Lucrările de construcţie a bisericii şi a casei parohiale au fost date în antrepriză arhitectului antreprenor Constantin Purcariu la 30 august 1931. La data de 30 octombrie 1932 a fost sfinţită şi inaugurată casa parohială, aflată în latura din stânga complexului, la acest moment important din viaţa parohiei fiind invitat şi Ministrul Cultelor şi Artelor de atunci, doctorul Dimitrie Gusti. Lucrarea se încheie în anul 1936. Sfințirea s-a făcut în 8 septembrie 1936, de către episcopul Aradului, Andrei Magieru.

Un fapt mai puțin cunoscut de cei de azi este legat de faptul că aici a slujit timp de șapte ani episcopul ortodox al orașului. Adică de drept aici a fost Catedrala Ortodoxă. Între anii 1939 (data înființării Episcopiei Timișoarei) și 6 octombrie 1946 (data inaugurării actualei Catedrale Mitropolitane) a servit drept sediu Episcopal, motiv pentru care mai este cunoscută sub numele de Catedrala Ortodoxă Veche. Este o denumire încă vie în memoria colectivă a celor mai în vârstă.

După lucrările de restaurare, biserica a fost binecuvântată în 1958 de Episcopul Vasile Lăzărescu, iar în 1985 de arhiepiscopul Nicolae Corneanu, ambii mitropoliți ai Banatului.

Biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului este o armonioasă interpretare în modul propriu a maestrului Victor Vlad, după stilul bizantin timpuriu de tip basilica. Prin aplicarea de elemente mai moderne peste vechiul stil de inspirație a rezultat un stil neobizantin ce a transcens veacurile. Monumentul ce abia are trei sferturi de veac pare a avea o vechime de sute de ani.

Modelul bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol (Istanbul) este punctul de plecare a conceptului. Un element extrem de interesant îl reprezintă contraforții ce fac corp comun cu zidurile laterale, zidurile turlelor și chiar a turlei clopotniței, separate de restul clădirii. Aceștia, deși au un clar scop de creștere a rezistenței a zidurilor, nu sunt lipsiți de eleganță și dau zveltețe ansamblului.

Forma circulară a cupolei, ce nu are o înalțime prea mare în raport cu diametrul, este un alt element romano-grec de est. De asemenea, tradiția clopotniței-turn construită la o oarecare distanță și separată de biserică este tot o pecete bizantină. Înălțimea cupolei este de 24 m, iar a clopotniței de 33 metri. Biserica are o navă centrală cu suprafața de circa 200 m pătrați.  În interior pot intra până la o mie  de credincioși. Clopotnița are șase clopote, turnate însă din  1936, armonizate în arpegiu.

Pictura murală, executată în stilul „fresco bono”, aparține profesorului Catul Bogdan -absida altarului.

Iar doctorul  Ioachim Miloia a imaginat și pus tencuială pe cupola principală. De remarcat că istoricul Miloia, cel ce a condus Muzeul Banatului și a avut merite deosebite în înființarea Direcției Arhivelor Regionale Bănățene (filială a Arhivelor Statului) era un excepțional pictor, cu temeinice studii la Academiile de Artă din Italia.

Tot ansamblul pictat a fost restaurat în anul 1958 de profesorul Anastasie Demian, cel ce a pictat și Catedrala actuală, care a mai adăugat încă 18 scene biblice. Iată cum trei din marii artiști bănățeni au urmat unul altuia pentru a da o lucrare de o unicitate remarcabilă.

Iar așa ca la marile necropole sau catedrale, în subsolul altarului se află mormântul preotului paroh Ioan Imbroane, sub o placă de marmură sculptată cu un chenar de crini.

Iconostasul, candelabrul și mormântul Domnului, în stilul baptisteriului de la Curtea de Argeș au fost sculptate din lemn de tei de maestrul Ștefan Gajo, un cunoscut sculptor  al epocii. Tronurile împărătești, scaunele și stranele au fost sculptate din lemn de stejar de Traian Novac. Mozaicul pavimentului este o reușită  combinație de marmură albă de Rușchița și marmură roz. Dar și alte elemente din interior sunt durate tot din marmură: treptele din fața altarului și balustradele alăturate.

Pictura a mai fost continuată și peste decenii, în 1983-1985 de pictorul Victor Jurca, care a adăugat încă 70 de imagini religioase.

Parcul elegant din jurul bisericii adăpostește o adevărată galerie de statui reprezentând principalele personaje, devenite istorice, ce au trudit pentru acest sfânt lăcaș.

Aici  se află busturile unor ctitori ai bisericii: Iacob Marian, Ing. Victor Vlad, Pr. Ioan Imbroane. Busturile lui Vlad, Imbroane și Ungurianu au fost dezvelite în 8 septembrie 2007. Recent a mai fost adăugat și bustul compozitorului Sabin Dragoi. În acest fel se încearcă păstrarea unei memorii vii celor ce au crezut în ideea lor de a avea o biserică monument în cartierul lor.