Timișorenii racordați la Cokterm își încep săptămâna fără apă caldă la robinete. Regia de termoficare începe probele pentru sezonul de iarnă și lucrările presupun sistarea agentului. Luni, 20 august, de la ora 8 dimineața, toată Timișoara rămâne fără apă caldă.
„COLTERM SA anunță că demarează lucrările de revizii tehnice a rețelei termice pentru pregătirea sezonului de iarnă 2018-2019, în vederea creșterii gradului de siguranță în funcționare în sezonul care urmează. Lucrările se vor efectua etapizat, într-o primă etapă probele de presiune se vor efectua în zona de nord a orașului”, transmite Colterm.
Astfel, în prima etapă a reviziilor (cuprins în intervalul 20-24 august), va fi întreruptă furnizarea apei calde la PT: 8A, 8B, 8C, 17, 17A, 19, 20, 21, 22, 22A, 23, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 38A, 38B, 39, 40, 41, 43, 43A, 44, 45, 45A, 45B, 46, 47, 47A, 48, 48A, 48B, 48C, 49, 49A, 71, 72, 73, 74, 74A și 75. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele situate în zonele: Aradului Est – Vest, Torontal, Circumvalațiunii, Matei Basarab, Mircea cel Bătrân, Bucovina, Lipovei, I.I. de la Brad, Take Ionescu, Tipografilor, Calea Lugojului, S. Bărnuțiu și Detunata.
În urma probelor care se vor efectua este foarte posibil să mai apară neetanșeități care vor necesita întreruperea apei calde, însă acestea vor fi de scurtă durată. Reluarea furnizării apei calde se va face etapizat şi în avans faţă de data limită anunţată, în funcţie de finalizarea reviziilor.