Timișoara devine punctul 0 al cercetării românești. Ce eveniment în premieră este organizat, la care participă români din toate colțurile lumii

1531

Timișoara devine punctul zero al cercetării românești, timp de trei zile. Asta pentru că centrul universitar din capitala Banatului găzduiește ediția din acest an a conferinței „Diaspora în cercetarea științifică și învățământul superior din România”, organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelului României.

În total, 800 de cercetători români din 32 de țări vin în orașul de pe Bega. Manifestarea are scopul de a crea un spațiu al dialogului și al colaborării între cercetătorii români din țară și cei din afara granițelor ei. Organizarea acestui eveniment la Timișoara marchează o premieră, fiind pentru prima oară în istoria desfășurării sale când lucrările nu vor avea loc la București.

Pe parcursul celor trei zile se vor desfășura 21 de workshop-uri exploratorii, care acoperă domenii extrem de diverse ale cunoașterii științifice, de la fizică și matematică, științe inginerești și medicale, până la științe sociale și umane.

Cinci din cele 21 de workshop-uri vor fi găzduite de Universitatea Politehnica din Timișoara. De asemenea, instituția de învățământ superior va prezenta în premieră participanților Institutul de Cercetări pentru Energii Regenerabile. Totul cu scopul dezvoltării unor parteneriate de cercetare care să valorifice infrastructura de ultimă generație a institutului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.