10.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Timișoara Decide: Ultimele 10 zile de vot pe bugetarea participat

Timișorenii mai au la dispoziție 10 zile pentru a alege prin vot proiecte propuse de alți timișoreni și care vor fi implementate de Primăria Municipiului Timișoara.

Entuziasmul pentru ințiativa municipalității continuă să crească, tot mai mulți locuitori implicându-se în a-și promova proiectele din zonă sau prin simplul vot.Dacă în primul an, campania Decidem a înregistrat 6.715 votanți și un total de 19.258 voturi, iar în al doilea an 8.228 votanți și 18.693 voturi, la ediția din acest an, sunt deja 6.491 de votanți și 15.404 voturi.

Implicarea timișorenilor este esențială pentru a asigura dezvoltarea echitabilă și sustenabilă a orașului prin decizii luate împreună. Proiectele selectate vor fi implementate cu fonduri de la bugetul local, începând cu ianuarie 2025.Bugetul total alocat pentru Bugetarea Participativă 2024 este de 4 milioane de lei, împărțit între diferitele zone ale orașului, cu 500.000 lei alocați fiecărei zone. Proiectele câștigătoare vor fi stabilite în funcție de numărul de voturi primite și de bugetul solicitat, ceea ce înseamnă că, în funcție de buget, într-o zonă pot fi selectate unul sau mai multe proiecte.
Timișorenii mai pot vota proiectele pe care le consideră cele mai potrivite până în 23 septembrie 2024.

Procedura de vot este extrem de simplă:
1) Accesați https://decidem.primariatm.ro/bp/2024/proiecte
2) Alegeți până la 5 proiecte pe care doriți să le susțineți și accesați pagina dedicată.
3) Apăsați butonul „VOTEAZĂ”.
În cazul în care nu aveți cont, acesta se poate crea rapid folosind numărul de telefon și datele personale. Veți primi un cod de validare prin SMS, iar ulterior veți putea vota până la 5 proiecte, reconectându-vă cu numărul de telefon.
Lista proiectelor propuse poate fi consultată aici:
https://decidem.primariatm.ro/bp/2024/proiecte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :