Timișoara dă din nou României campionul la Supermoto

64

Pilotul Vlad Neaga, sportivul timișorean legitimat la Clubul sportiv VN Motorsport, a încheiat Campionatul Național de Supermoto 2020, la clasa SOpen, cu titlul de campion, cu maxim de puncte în clasamentul general.

Week-end-ul trecut s-au desfășurat la Arad ultimele două etape (a III-a și a IV-a) ale Campionatului Național Individual de Supermoto. Încă din calificări rezultatele au fost foarte bune, astfel că Vlad a plecat din pole position în ambele etape, desfășurate sâmbătă și duminică. Tânarul pilot timișorean a câștigat fiecare manșă, din cele două obligatorii ale fiecărei etape de concurs.

A fost un spectacol frumos, creat de Vlad Neaga și piloții participanți la clasa SOpen, care a avut și un moment de suspans: în prima manșă disputată duminică, un pilot a încercat o depășire pe interior a lui Vlad, atingându-i roata din față a motocicletei, fapt care l-a scos pe liderul campionatului, Vlad Neaga, în decor, obligându-l să piardă secunde până la revenirea lui pe circuit. Acesta a reintrat în cursă de pe poziția a patra și a început urmărirea piloților din față, depășindu-i spectaculos, unul câte unul, încât după două tururi a revenit în fruntea plutonului, câștigând manșa la o diferență destul de mare de ceilalți piloți.

Campionatul Național de Supermoto al României s-a încheiat duminică la Arad, cu toate cele patru etape câștigate de tânărul sportiv Vlad Neaga.

„Mă bucur că am reușit să închei acestă competiție de pe poziția de Campion Național Supermoto Open 2020, o competiție care s-a desfășurat în ciuda greutăților aduse de pandemia Covid-19 echipelor, piloților și organizatorilor. Îi felicit din toată inima pentru implicare și participarea numeroasă! Din nefericire, publicul a fost cel mai afectat de restricțiile impuse de organizatori, neputând asista live la spectacolul curselor și la bucuria de după, împreună cu echipa mea! De aceea, dedic această victorie, acest al șaselea titlu de Campion Național Supermoto SOpen, tuturor susținătorilor, fanilor mei, publicului iubitor al acestui sport extraordinar, motociclismul!”, a precizat Vlad Neaga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.