Primăria Timişoara, în parteneriat cu Academia Popa’s, şcoala românească de caricatură, lansează concursul de caricatură online „Popa’s – Timişoara 2020”. Concursul permite participarea copiilor, tinerilor şi a tuturor iubitorilor de caricatură din întreaga lume, fără limită de vârstă.
Concursul este scutit de taxa de participare şi se va derula pe două secţiuni: caricatură şi caricatură-portret, concurenţii având posibilitatea de a se înscrie la ambele secţiuni. Concurenţii vor proceda la postarea unui număr maxim de 5 lucrări/secţiune de concurs în grupul „Popa’s Timişoara 2020”, în perioada 25 iunie – 15 iulie, ora 23.59, specificând obligatoriu următoarele elemente: denumirea concursului „Popa’s Timişoara 2020”, numele și prenumele concurentului, secţiunea de concurs, vârsta, localitatea de domiciliu, o scurtă prezentare a activităţii artistice.
Lucrările de la cele două secțiuni vor fi fotografiate și trimise toate într-o singură postare, dacă sunt mai multe. Lucrările pot fi alb-negru sau color, realizate cu pilot, cerneală de China sau tuș, exclus creion și vor purta fiecare semnatura autorului. Obligatoriu se va respecta cerinţa ca lucrările să fi fost realizate exclusiv de către concurentul înscris. Constituie motiv de descalificare: rezoluţia slabă a imaginilor postate, calitatea necorespunzătoare a lucrărilor, cu conţinut vulgar sau care depăşesc limitele moralei și ale legii.
În aceste situaţii, organizatorul poate refuza aprobarea postărilor sau poate proceda la ştergerea acestora, dacă au fost postate. Jurizarea va fi asigurată de către maestrul Ştefan Popa Popa’s, românul care, la Festivalul Internațional de Caricatură de la Saint-Estève (Franța) din 1990, a stabilit recordul mondial de rezistență (1.527 de portrete color în zece zile și zece nopți), iar în 1995 și-a doborât propriul record, realizând 2.772 de caricaturi color, în zece zile și zece nopți. Peste 200 de șefi de state și guverne au portrete semnate Popas, câştigător a 100 de premii şi medaliat pe plan internaţional de 58 de ori. În prezent, Ştefan Popa Popas este ambasador cultural al oraşului Timişoara, viitoarea Capitală Europeană a Culturii.
Premiile vor fi acordate distinct, în funcție de secţiune și de vârsta concurenţilor și constau în diplome corespunzătoare locurilor obținute. Lucrările câştigatoare vor fi promovate în cadrul expozițiilor organizate de către Primăria Timișoara. De asemenea, cele mai bune lucrări se vor regăsi ulterior și pe celelte pagini de promovare ale Primăriei Timișoara și ale Casei de Cultură Timișoara.