Timişoara cere: Fără graţiere! – VIDEO

1023

Protestele se reiau, pe afară a mai dat şi câte o rază de soare, aşa că ieri în jurul orei 19,00 cam 40-50 de persoane s-au adunat în faţa Primăriei Timişoara (Piaţa Operei fiind ocupată cu Timfloralisul), spunând în continuare NU graţierii, dar şi cerând marile schimbări în clasa politică.

În general între organizatori găsim aceleaşi persoane din Timişoara Civică.

Oscar Manto, un „revoluţionat” nelipsit de la altfel de acțiuni s-a arătat foarte nemulţumit de felul în care lumea tratează astfel de acţiuni, şi că este mult mai interesată de terase, de muzică: „În centru n-ai loc să arunci un ac de oameni, nu-i interesează, probabil pentru ei în viaţă sunt importante alte valori, chiar discutam cu colegii de suferinţă: amuzament, distracţie, papa, salarii, bani. Alte principii văd că nu există în ţara asta, şi sunt foarte mulţi, nişte delăsători, nişte oameni pasivi ce trec pe lângă, am trăit vremurile de dinainte dar cu siguranţă mai rău nu poate să fie”.

Printre cei care au ieşit în stradă au fost tot felul de oameni, chiar unii dintre ei au făcut sport de performanţă: „Vreau să se ştie foarte clar că, dacă Ordonanţa 13 a fost abrogată, acest lucru se datorează reprezentanţilor Societăţii Civile care au ieşit în stradă independent de motive. Ordonanţa 13 a inflamat o bună parte din oraşele României, a fost cauzată de faptul că oamenii politici, vremelnici ai acestui sezon, nu şi-au dat seama că mai sunt şi români obiectivi care pot aduce realitatea în ţară”, a spus unul dintre protestatari.

Se doreşte un echilibru din punct de vedere politic între deciziile luate de politicieni şi alegători.

Protestele au început în urmă cu trei luni şi, după cum spunea Sergiu Spătan, unul dintre organizatori, „este şi normal să scadă ca intensitate, şi în Bucureşti oamenii au ieşit în stradă zi de zi însă foarte puţini, iar la proteste vin mai mulţi când există o problemă emoţională foarte puternică, iar oamenii au început să se implice social, şi sunt activi social, şi asta e important”.

Termenul „#rezist”, nu s-a pierdut, dar s-a banalizat.

Guvernul actual este acuzat de către protestatari că „a adoptat amendamente la Legea Grațierii chiar dacă CEDO a luat decizia conform căreia grațierea nu este necesară”, dar au şi dezincriminat conflictul de interese, legalizând plagiatul”.

După câteva scandări şi o scurtă perioadă de timp, micul grup a pornit-o pe Bulevardul C.D. Loga spre Prefectura Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.