„Vrei să iei parte la un eveniment de amploare, să ajuți oameni cu un minim de efort și să devii erou?”. Aşa sună invitaţia lansată de Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România alături de Beard Brothers și The Sisterhood, care coordonează proiectul „Donează sânge! Fii erou!”, cea mai mare campanie de strângere de donatori de sânge organizată vreodată în România.
Evenimentul are loc simultan în mai multe oraşe din România: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Sibiu, Oradea, Târgu Mureș, Brașov și Craiova.
Proiectul îşi propune să ajute la depăşirea deficitului de sânge şi preparatelor din sânge cu care se confruntă clinicile universitare timișorene prin organizarea periodică de acţiuni de donare de sânge. Campania se desfăşoară în perioada 9-13 mai, iar în cadrul acesteia organizatorii din Timişoara îşi doresc ca numărul de donatori să se ridice la 400 și să se recolteze o cantitate de aproximativ 140 L de sânge.
„Eroii” pot dona sânge la Centrul de Transfuzie Sanguina Timișoara, Strada Martir Marius Ciopec, Nr. 5, în perioada menţionată, intre orele 8.00 – 13:30.
Informaţii suplimentare despre campanie se pot obţine la adresa https://www.facebook.com/doneazasangefiieroutm/