Timișoara câștigă un punct mare la Cluj

142

ACS Poli Timișoara a furnizat una dintre surprizele etapei a 19-a. Violeții au remizat acolo unde puține echipe au reușit ceva, 2-2 cu CFR Cluj în Gruia.

Codașa Ligii I și-a depășit condiția și a reușit un rezultat de egalitate pe terenul celei mai bune echipe din campionat. CFR Cluj ar fi liderul clasamentului fără depunctarea suferită. Poli a ținut în șah cea mai bună ofensivă, reușind să ”fure” un punct prețios atât pentru clasament, cât și pentru moral.

Poli a marcat de două ori în ultimele 10 minute ale primei reprize și a condus cu 2-0. S-a văzut însă egalată dezarmant din două lovituri de pedeapsă venite și ele într-un interval de 13 minute.

Timișoara a făcut un meci neașteptat de bun în ”bârlogul” CFR-ului. Trupa condusă de Ionuț Popa s-a adaptat mai bine condițiilor vitrege din Gruia. Un teren înghețat într-o jumătate și moale în cealaltă jumătate. Oaspeții au deschis partida cu golul lui Drăghici din minutul 35, în urma unei faze întortocheate în careul clujenilor. Tot atacantul lui Poli a fost autorul celui de-al doilea gol al jocului, șase minute mai târziu. Ce-i drept Drăghici a marcat dintr-o poziție de ofsaid.

Un 0-2 surprinzător pentru toată lumea. La pauză avea să se intre cu 1-2 pentru că CFR-ul a beneficiat de o lovitură de pedeapsă după hențul comis de Artean în propriu careul. A transformat Nascimento în minutul 43.

Partea secundă a început la fel cum s-a încheiat prima, adică cu o lovitură de la 11 metri acordată gazdelor foarte ușor pentru o ciocnire între Străuț și Novier. Era minutul 56 și CFR-ul egala din penalty-ul transformat de Nascimento: 2-2. Avea să fie scorul final în ciuda faptului că ambele echipe și-au mai creat câteva situații de a marca.

ACS Poli: Straton – Străuț, Scutaru, Bocșan, Șeroni – Poparadu, Artean – Bărbuț, Croitoru (80 – Cârstocea), Doman (83 – Vădrariu) – Drăghici (90 – Popovici).

Un punct mare smuls de ACS în fața CFR-ului, liderul moral al Ligii I. Violeții adună cinci puncte și rămân ultimii în clasament în spatele lui ASA Târgu Mureș, 9 puncte. Pentru Poli acesta a fost primul meci dintr-o serie de 5 meciuri în următoarele 15 zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.