Timișoara are buget! „E unul echilibrat, vom merge pe investiții, nu pe cheltuieli administrative”

67

Timișoara are buget pe acest an și acum administrația se poate apuca de treabă. Consilierii locali au votat în cadrul ședinței de plen de astăzi propunerea lansată, cu mici amendamente, iar valoarea acestuia va fi de 1,4 miliarde de lei.

Primarul Dominic Fritz a vorbit despre noul buget pe care îl vede ca fiind unul echilibrat, concentrat pe investiții.

„Eu cred că am reușit să prezentăm un buget echilibrat, care reușește cumva, pe de o parte, să limiteze cheltuielile de funcționare și să se concentreze pe investiții, iar pe de altă parte,să îmbunătățească felul în care investim pe partea de funcționare. Să creștem serviciile de calitate, să nu facem economii acolo unde nu ar trebui, în cultură, în sport, în salubrizare, în reparația trotuarelor și străzilor, unde am crescut sumele alocate.

Rolul acestui buget este, pe partea de investiții, unu la mână, să mobilizăm investiții în continuarea lucrărilor mari începute, la pasajul Solventul, pe Alexandrescu, Prezan, dar și să antameze investițiile care o să urmeze, finanțate pe PNRR și alte programe de fonduri europene, unde avem o fereastră de oportunitate destul de mică”, a declarat la ședința de plen primarul Dominic Fritz.

„Înaintea adoptării bugetului, primarul Dominic Fritz și cu mine am avut negocieri cu toate partidele și discuții cu toți stakeholderii. Am obținut unanimitate în ședința de CL de azi. Avem treabă pe 2021. Iar 2022 va avea un buget și mai curajos, și mai inovator, știu asta”, a adăugat și viceprimarul Ruben Lațcău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.