Timișenii, deranjați de mesajele Ro-Alert! Explicațiile celor de la ISU

122

Timișenii au primit, în ultimele două zile, mesaje Ro-Alert care îi înștiințau că rata de infectare din județ este de peste 3/1.000 de locuitori. Oamenii au început să fie deranjați când SMS-urile nu s-au mai oprit. Au fost persoane care au primit câteva mesaje de alertă în decurs de 24 de ore.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bănat a explicat situația, marți, și spune că a fost… o eroare. „În data de 26 octombrie 2020, în urma unei analize a situației privind rata îmbolnăvirii cu noul coronavirus la nivelul județului Timiș, la propunerea inspectorului șef, prefectul județului Timiș a aprobat hotărârea de a se transmite un mesaj de informare publică cu ajutorul sistemului RoAlert. Scopul mesajului a fost de a anunța cetățenii județului Timiș, dar și pe cei care tranzitează județul, că rata de infectare cu COVID 19 la nivelul județului Timiș a depășit 3 la 1000 de locuitori. A fost stabilit ca mesajul să fie transmis în intervalul orar 16:00-20:00.

Însă, dintr-o eroare, personalul din cadrul dispeceratului a introdus o perioadă mai mare de transmitere a mesajului. Pentru remedierea acestei erori, operatorul din dispeceratul ISU Timis a revenit cu un mesaj de actualizare a alertei transmise inițial, în sensul corectării perioadei de valabilitate. Din cauze tehnice investigate în prezent, mesajul de actualizare nu a fost recepționat de unele celule aparținând anumitor operatori de telefonie mobilă. Aspectul a avut drept consecință transmiterea repetitivă a mesajului emis inițial. În urma constatării erorii, acțiunea de anulare a primului mesaj a fost efectuată și de la nivel central, însă fără success”, a transmis ISU Banat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.