2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Timba vrea promovarea în Liga Națională

BC Timba Timișoara și-a exprimat clar pretențiile de promovare înaintea startului eșalonului secund de baschet masculin. ”Urșii” încep Liga I cu primul derby local, duminică, în compania satelitului concitadinei BC SCM Timișoara.

Liga I de baschet masculin se pune în mișcare la sfârșitul acestei săptămâni. Nelipsită dintre pretendentele la promovare, BC Timba își propune din nou accederea pe prima scenă unde a activat timp de trei sezoane. ”Avem o echipă nouă, reconstruită și obiectivul este promovarea. Avem un buget stabil și în cazul promovării vom reuși să îl mărim. Proiectul Timba merge mai departe pentru că nu depindem de bani publici. Ne bazăm pe finanțare privată, dar sperăm ca orașul și județul să nu uite că îi reprezentăm și pe ei în competiții”, a precizat președintele Sebastian Răducanu.

În acest moment din lotul ”urșilor” fac parte următorii: Mario Lazăr, Dejan Kovacevic, Baczo Balasz, Robert Medgyesy, Vlad Colceriu, Marius Deconescu, Raul Rada, Norbert Kelemen, Andrei Szabo, Victor Veina, Tamas Boloni, Alexandru Mihuți, Amedeo Casale, Nate Barnes, Vlad Szekely.

Galben-negrii pornesc noua stagiune cu statutul de favorită la promovare alături de alte două echipe. ”Din câte știm Brăila și Iași s-au întărit în această vară și vor să promoveze. Așadar va fi o luptă în trei dacă nu vor mai apărea și alte pretendente. Eu sunt mulțumit de lotul pe care îl am la dispoziție. Am făcut achiziții bune și suntem mai tari. Avem jucători pe posturile cu probleme. Per ansamblu suntem o echipă mai solidă față de anul trecut”, a subliniat și antrenorul Bogdan Murărescu.

Prima etapă a sezonul are loc duminică, iar adversara Timbei va fi concitadina BC SCM 2. Din seria timișorenilor mai fac parte Universitatea Cluj, CSM VSK Miercurea Ciu și patru echipe satelit: BC Mureș 2, U-BT Cluj, CSM Oradea 2, CSM Olimpia Baia Mare 2.

Supărați pentru pozițiile la sală

Șefii Timbei au ridicat o problemă importantă cu care se confruntă – aglomerarea din sala Constantin Jude. ”Nu este normal ca echipele să nu aibă acces în sală pentru că a fost închiriată unor persoane fizice să joace fotbal în intervalul orelor de antrenament. Și așa suntem multe echipe pentru o singură sală. Dacă e nevoie de bani pentru a acoperi costurile de întreținere ale sălii – deși mă îndoiesc că e vorba de așa ceva – mai bine să fie introduse niște taxe rezonabile de folosire a sălii. Dar nu de genul celei de 1.500 de euro cum am plătit recent”, a declarat președintele galben-negrilor.

Card pentru echipa de suport

În altă ordine de idei Timba inovează din nou în domeniul marketingului. ”Urșii” au scos la bătaie carduri pentru cei care vor să ofere un suport clubului. În schimbul a 500 lei, 2.500 lei sau 5.000 lei, oricine poate să se mândrească cu titulatura de membru în echipa susținere. În schimb beneficiază de unele avantaje în special de ordin moral sau de includerea în Consiliul Director.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Nou Campus Sportiv, Educațional și de Cercetare

UVT va dezvolta un Campus Sportiv, Educațional și de Cercetare în locul fostului Liceu Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Timișoara, după ce Guvernul României a...

„La Montreal, Nadia și cu mine am rămas doi sportivi prețuiți și iubiți de locuitorii orașului, dar și de canadieni, în general

Interviu cu Lucian Bute, campion mondial la box profesionist — Ce mai faci, Lucian Bute? Mă bucur să te întâlnesc aici, la Montreal! Locuiești în...

Citește și :