-0.9 C
Timișoara
duminică 19 ianuarie 2025

Țigările „poștite” deschid larg ușa Covidului

Pandemia și începutul anului școlar vin cu vești proaste pentru majoritatea
liceelor din Timișoara. Foarte multe unități de învățământ au luat decizia de a interzice
complet fumatul în curtea proprie.

S-a încheiat a doua săptămână de școală, dar elevii nu se pot obișnui cu noua
regulă. Deși restricțiile impuse de autorități ne interzic să stăm la mai puțin de un metru
și jumătate distanță unii de alții și să împărțim obiectele personale, liceenii încă ies în
pauză împreună la țigară și își „poștesc” pipele, fumând unii după alții.

Conducerile unor licee au conștientizat că nu pot suprima minutele toxice de
recreere ale adolescenților, așa că această regulă nu este adoptată în toate școlile. La
Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din Timișoara se aplică restricții și mai stricte,
deoarece în trecut unii obișnuiau să sară pe geam, pentru a merge la țigară. Locul de
fumat a fost desființat, iar elevii au o pauză în care stau în clasă și una în care ies la aer
„curat”, pentru a nu se crea aglomerație în curtea școlii. Dacă un elev vrea să iasă să se
plimbe, este însoțit de un profesor și trebuie să stea în apropierea cadrului didactic,
pentru a fi supravegheat de aproape.

Adolescenții se simt stresați și revoltați, deoarece la unele licee nici măcar elevii
majori nu mai au voie să părăsească incinta școlii, pentru a cumpăra mâncare, băutură
și indispensabilele pachete de țigări.

Foto: Nicole Ștefan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

S-au reluat lucrările la drumul care va lega A1 de DN 69

Lucrările de la drumul de legătură de 10 kilometri ce va lega autostrada A1 de N 69 au reînceput după mai multe tegiversări,...

Concurs pentru ocuparea unei funcții publice în cadrul Serviciului de Management de Caz pentru Copil și Familie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara caută profesioniști dedicați pentru a se alătura echipei și anunță organizarea concursului pentru ocuparea unei funcții publice...

Citește și :