Trei tineri din România au încercat să ducă peste graniță sute de pachete de țigări de contrabandă. Marfa era ascunsă în trei autoutilitare, dar au fost interceptate la vama Nădlac II.
”În data de 21.08.2020, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, trei cetăţeni români cu vârste cuprinse între 29 și 32 de ani, ce se aflau la volanul unor autoutilitare marca Mercedes Benz, model Sprinter”, au anunțat, luni, polițiștii de frontieră.
Aceștia au descoperit, ascunse sub banchetele din faţă ale celor trei mijloace de transport, 700 de pachete de ţigarete netimbrate, pentru care șoferii autovehiculelor nu deţineau documente de provenienţă.
Cantitatea de ţigări, în valoare de 14.000 lei, a fost confiscată.