4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Tibiscus renaște ca pasărea legendară și începe un nou an universitar VIDEO

Toată lumea cunoaște că Timișoara este un bastion al învățământului universitar. Un exemplu în acest sens îl reprezintă și universitățile particulare, mai cu seamă Universitatea Tibiscus.

Acum, la început de octombrie, când sosesc studenții în bănci și laboratoare, și noua conducere de la Tibiscus a hotărât să dea un aer de sărbătoare evenimentului. La Centrul de Afaceri al CCIAT au venit toți cei ce vor să învețe o meserie serioasă însoțiți de părinți.  Consiliul de Administrație a ținut să prezinte conducerea universității și a facultăților pentru a avea o imagine clară de la început.

Cele patru facultăți au aceeași structură ca în anii trecuți. Probleme au trecut, iar instanțele de judecată au dat câștig de cauză Consiliului de Administrație în defavoarea fostei conduceri ce a fost astfel înlăturată. Ministerul Educației a dat credit unității de învățământ, care își primește, din nou, studenții în anul întâi.

Există deja o Cartă Universitară provizorie după care se coordonează activitatea. În această fază se muncește la întocmirea unei astfel de act ce va fi înaintat spre aprobare ministerului.

Profesorul Aurel Anca a scos în evidență puterea deosebită a corpului profesoral. Acesta a fost întotdeauna format din specialiști de primă mână, fiecare, în domeniul său. Un singur exemplu este suficient pentru a da măsura celor spuse. Regretatul jurist Antonie Iorgovan, cel numit pe bună dreptate „părintele Constituției” a fost unul din cei ce au pus umărul la ridicarea universității în primii ani de funcționare.

Un alt exemplu de seriozitate în predarea materiilor și aplicarea concretă în viața reală a celor studiate este facultatea de design. Reputația ei este atât de solidă încât a fost singura unitate de învățământ văzută de însăși Maiestatea Sa Regina Beatrix a Olandei la unica vizită făcută în orașul nostru.

„Practic, anul acesta reprezintă o piatră de hotar. Trebuie să ne consolidăm organizatoric pentru a fi în ton cu legea învățământului. Înseamnă să ne definim structurile organizatorice care urmează. Să rezolvăm tot ce ni s-a stabilit prin programulul ministerului de monotorizare specială și să derulăm procesul de învățământ în condiții corespunzătoare. Vrem să ajungem să ne pregătim pentru anul viitor să putem gândi ce facem în dezvoltarea universității. Vrem să facem ceva deosebit și pe filiera preuniversitară. Vrem să dezvoltăm filierele de specializare și pregătire cu perioadă scurtă”, a declarat profesorul Aurel Anca, fondatorul Universității Tibiscus.

„Întradevăr, în ultimele luni am auzit că este cam dificil să repornești tancurile. Dar cred că atât timp cât există motivație, dorință, crez și putere de muncă se pot realiza multe. Da! Universitatea Tibiscus, datorită faptului că a primit cifră de școlarizare, în luna septembrie și-a deschis din nou porțile. Prezentăm încredere și suntem obligați pentru a oferi și a împlini o parte sau majoritatea espectanțelor studenților”,crede profesor dr. Loredana-Ileana Vîșcu, președintele Senatului universitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Citește și :