”Tibiscus”, prima universitate privată din Banat, renaște! Instituția are o nouă conducere și proiecte mari de dezvoltare. VIDEO

984

Universitatea Tibiscus este una dintre cele mai vechi din epoca post-decembristă de la noi din oraș. A pornit la drum ca o asociație culturală ce dorea să ofere posibilități de instruire tinerilor, dar și de a strânge legăturile culturale cu românii de dincolo de granițe.

Lucrurile au evoluat foarte bine și, timp de mai mulți ani, de aici au plecat în țară și în lumea largă o seamă de specialiști foarte bine pregătiți din variate domenii. Mai cu seamă Facultatea de Drept și Administrație, dar și cea de Design, au fost mulți ani adevărate repere de profesionalism, fiecare în domeniul său de activitate.

Dar așa cum se întâmplă de obicei pe la noi, când ceva merge bine trebuie să se întâmple altceva care să răstoarne treburile. Cu mai bine de zece ani în urmă a venit la conducere un nou consiliu de administrație care s-a abătut de la respectarea normelor în vigoare. Acel consiliu a numit un rector ce a bulversat lucrurile. S-a iscat un conflict cu membrii fondatori ai Fundației Augusta. Aceștia au primit interdicția de a mai călca în universitate.

Vechea conducere a făcut uz de acte ce s-au dovedit, în timp, a fi la limita legalității. Și, mai mult decât atât, a fost folosită fără drept ștampila unității. Au urmat șiruri de procese și de șicanări pe la toate instanțele din oraș, dar și din alte județe.

Acum, universitatea, ce are o sentință definitivă, are posibilitatea de a se redresa. Aurel Anca, din poziția de reprezentant al Uniunii Fundației Augusta, i-a prezentat pe noii rectori interimari ai instituției. Ei vor avea sarcini deloc ușoare de a redresa lucrurile din mers.

Cunoscutul economist Dumitru Popovici este rector interimar până se redactează o nouă Cartă universitară. Dupa acest prim pas vor urma obligatoriu alegerile universitare. Cel de-al treilea pas va fi elaborarea unui raport pentru a putea intra în programele ARACIS.

Carta universitară va fi una provizorie pentru a permite funcționarea instituției în următoarele șase luni. După care va urma una definitivă.

Din măsurile de viitor se mai are în vedere un consorțiu cu alte universități private cum ar fi ”Ioan Slavici” sau ” Dimitrie Cantemir”. În afară de problemele cu înscrierile studenților din anul întâi, toate funcționează bine. Sunt înscriși un număr de circa 1000 de studenți la studii de licență și de masterat.

Aurel Anca este optimist și crede că, odată scapată de problemele din justiție (unde s-a obținut câștig de cauză) universitatea poate să crească din nou.

,,După zece ani, cu peste 30 de procese, am ieșit din această etapă. Nu am venit cu reproșuri, ci cu dorința de a asigura continuitatea. Am scos generații întregi de studenți, de exemplu la Drept, cu reprezentanți în instanțe, sunt judecători, și avocatură, în Design am avut un succes deosebit, Regina Olandei a vizitat universitatea noastră după ce a văzut proiectele prezentate de studenții Tibiscus la o expoziție în Germania. Aici au predat profesori de primă mână, vorbim de Ioan Păun Otiman, Valeriu Tabără, Antonie Iorgovan, care a fost decan la Drept”, a explicat Aurel Anca.

Un al doilea rector este mai tânarul profesor Florin Banu care este îndrituit să se ocupe de legalitatea și semnarea actelor și diplomelor emise.

„În sfârșit, adevărul a ieșit la iveală, iar noi acum trebuie să lucrăm. Prestigiul a scăzut, erau studenți care se gândeau să se retragă. Am ales și reconfirmat cadrele didactice, nu există ideea de a plăti polițe, ci de a asigura continuitatea. La Facultatea de Drept și Administrație Publică sunt cei mai mulți studenți, mai sunt facultățile de Psihologie, Informatică și Științe Economice, plus masteranzi”, a precizat profesorul Dumitru Popovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.