Babele sunt considerate personaje ale mitologiei populare româneşti şi, încă din cele mai vechi timpuri, au fost văzute drept vestitoare ale primăverii.
Conform credinţei populare, legenda Babelor este asociată cu Baba Dochia, responsabilă de venirea iernii, care începând cu 1martie şi până pe data de 9 a aceleiaşi luni, aceasta începe să-şi lepede cojoacele, semn că vremea devine tot mai călduroasă.
Bătrânii sunt de părere că aceste zile reprezintă un etalon pentru tot restul anului, astfel că, în funcţie de vremea din ziua aleasă în intervalul 1-9 martie, vom avea parte de un an bogat, în care toate ne vor merge bine (soare, vreme frumoasă) sau, din contră, vom fi supărăcioşi şi mohorâţi la fel ca baba aleasă (vreme urâtă, ploaie, nori). Cu toate acestea, dacă în ziua aleasă de noi va ninge, semnele arată că anul va fi unul bogat, cu multe realizări.
Cum se alege baba?
Legat de alegerea unei zile / babe, circulă în popor două variante. Prima dintre ele şi cea mai simplă este alegerea după bunul plac a unei zile, cu menţiunea că această alegere trebuie să fie făcută înainte de intervalul 1-9 martie. O altă variantă este alegerea babei în funcţie de ziua de naştere. De exemplu, o persoană născută între 1 şi 9 (valabil pentru orice lună), va avea baba conform cu ziua respcectivă. În caz că data naşterii este formată din două cifre, alegerea babei se face astfel: dacă cineva este născut pe 28 mai, baba se calculează astfel: 2+8=10, 1+0= 1, astfel cã baba va fi pe 1 martie.
Tradiţiile legate de babe sunt diferite, în funcţie de zonă. De exemplu, în Muntenia sunt 12 babe, nu 9 ca în restul ţării, iar în Maramureş se obişnuieşte ca în primele zile din martie să se bată uşile, pentru ca iarna să plece din casă şi să facă loc unui anotimp cu temperaturi mai blânde, în timp ce în zona Ardealului babele se numesc Vântoase, din cauza vremii capricioase.
În străvechiul calendar român, anul începea odată cu prima zi a lunii martie, astfel că babele reprezintă un nou început, dar şi lupta dintre iarnă şi primăvară, fapt ce duce la o instabilitate crescută a vremii.