“The Dark Side of the Moon”, prezentat pe scena Teatrului Municipal Lugoj

113
Casa de Cultură a Municipiului Lugoj aniversează 10 ani de la organizarea primei ediții a Festivalului International de Blues, cel care a deschis seria manifestărilor culturale dedicate genurilor muzicale blues, jazz sau rock, la Lugoj. Cu acest prilej, va fi organizat un concert, care va marca acest moment.

Trupa Speak Floyd oferă un tribut personal genialului album „The Dark Side of the Moon” – „piatra filosofală” care a schimbat profund muzica contemporană și cultura pop, printr-un concert extraordinar de sunet și lumină. Evenimentul va avea loc în data de 12 aprilie 2019, la Teatrul Municipal Lugoj, de la ora 19.00, și este organizat de către Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, în colaborare cu Primăria Municipiului Lugoj și Consiliul Local Lugoj. Preț bilet- 40 ron.

„Anul acesta se împlinesc 10 ani de la prima ediție a Festivalului Internațional de Blues, „BluesFest”. Practic, la Lugoj, acela a fost momentul când au început să fie organizate festivaluri de blues, jazz, rock și, de puțin timp, folk; până în acel an, în Lugoj, erau organizate doar Festivalurile de Canto, Cor, Teatru și Folclor. În 2009, împreună cu administrația lugojeană, am regândit oferta culturală a Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, adăugând aceste festivaluri, sau Gale, cu genuri muzicale inexistente până atunci. Ar fi fost mai complicat să organizăm un spectacol, care să conțină concerte de jazz, blues sau rock, pentru a celebra cei 10 ani, asa ca, ne-am gândit la Speak Floyd. Trupa clujeană, una dintre cele mai bune trupe tribute din Romania, prezintă albumul „The Dark Side of the Moon, al trupei Pink Floyd, album care conține si blues si jazz și care, practic, este rock… Cred că fanii acestor genuri muzicale, alături de fanii trupei Pink Floyd, vor fi, cel puțin, mulțumiți. ” – a declarat Augustin Bercean, referent la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj.

Speak Floyd, votată anul trecut „Best Tribute Band” din România, de către revista Metalhead, reușește să recreeze atmosfera psihedelică și să amintească publicului de piese care au dominat topurile, nu doar prin muzică, ci și prin versurile filozofice. Membrii trupei: DUDU ISABEL – vocals, SANDY DEAC – keyboards, vocals, acoustic & electric guitars, KOVACS „Kovi” LASZLO – electric & acoustic guitars, RAZVAN ROTIS – drums & percussion, TUDOR POP – bass, EDI RAITA – keyboards, vocals, GENTIANA – lead & backing vocals, LAZAR RUDY – saxophone – se adresează iubitorilor de rock progresiv de cea mai bună calitate, dar și celor care descoperă abia acum „misterul” Pink Floyd.
Membrii trupei încearcă să reproducă întocmai muzica albumelor originale Pink Floyd, propunând variantele originale, nu cele din concertele lor, cu câteva mici excepții.

„Turneul „Dark side of the moon” este un adevărat tur de forță, fiecare concert având o durată de mai bine de 2 ore, împărțit în două reprize. Prima parte conține în întregime celebrul album al formației Pink Floyd, care este interpretat de către cei 8 muzicieni de pe scenă într-o manieră cât mai apropiată de varianta de studio a acestuia. În partea a doua, sunt grupate cele mai cunoscute creații ale muzicienilor britanici, începând cu „Shine On You Crazy Diamond „, dar și piese de pe albumele “A Momentary Lapse of Reason”, ”The Division Bell”, dar mai ales de pe mult indrăgitul „The Wall”. Concertul este insoțit pe toată durata sa de proiecții video care au fost realizate de prietenul nostru, Calin Chiorean, special pentru acest turneu. Ca arsenal tehnic, pe scenă sunt 5 sintetizatoare, două chitări acustice, trei chitări electrice, un set “custom” de tobe, special configurat pentru acest show și multe alte surse de sunet – în final, rezultând peste 36 de canale de sunete în configurația de mixaj. Probele de sunet durează minim trei ore, motiv pentru care, la fiecare concert, echipa se deplasează cu o zi înainte de eveniment pentru ca totul să iasă perfect. Ne dorim foarte mult ca iubitorii trupei Pink Floyd din Lugoj (și imprejurimi) să rămână cu amintiri frumoase și intense de la concertul nostru!” – a declarant Ovidiu Buhățel, managerul trupei Speak Floyd.

Anul 2018 a fost cel în care toți fanii Pink Floyd au sărbătorit 45 de ani de la lansarea capodoperei „The Dark Side of the Moon”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.