4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

TESZT: Statul – protest radical, Un mort se întoarce la iubita lui, Antihristul

Cu Nicolae Ceaușescu spunând  în fața Marii Adunări Naționale că românii vor alege capitalismul ”când a face plopu’ pere și răchita micșunele” a început, luni, spectacolul ”Pădurea nebună” al Centrul Cultural de Tineret din Skopje, Macedonia,  un proiect inspirat de Revoluția declanșată în decembrie 1989 la Timișoara. Ziua de 23 mai a mai adus în fața spectatorilor o trupă –vedetă a fiecărei ediții a festivalului, Compania Forte, cu spectacolul ”Împărăția ta”. Ziua de marți, 24 mai, este una dintre cele mai bogate ale ediției a noua a Festivalului Euroregional de Teatru TESZT, cu două reprezentații ale performance-ului Statul, cu spectacolul sloven ”Un mort se întoarce la iubita lui” și încă un spectacol-eveniment al regizorului Urbán András,  ”Scurtă povestire despre Antihrist”.

Coproducție a Companiei Forte cu Trafó Casa Artelor Contemporane, Budapesta, spectacolul ”Împărăția ta”,  în regia lui Horváth Csaba și-a adus  spectatorii în lumea ”celor umiliți, schilodiți, oameni mici alungați către marginea hărții, înspre periferiile societății, cei care n-au primit niciodată vreo șansă”, în uzinele socialiste, căminele muncitorești, cârciuma satului unde se-adună cei ce-au pierdut pariul cu viața. Bazat pe scrierile lui Tar Sándor, spectacolul spune, cu tristețe senină, fără înverșunare, povestea tragică a unor oameni pe care tăvălugul istoriei îi zdrobește, jucată spectaculos, cu mijoacele teatrului fizic, muzicii, dansului, acrobației, de una dintre cele mai performante trupe de actori ale Europei.

Festivalul TESZT continuă cu marți, 24 mai, cu versiunile în engleză  și în română ale performance-ului  ”Statul”, conceput de bulgarul Alexander Manuilov, o experiență cu totul inedită pentru publicul timișorean.

De la ora 18, în sala Cercului Militar (Piața Libertății), Teatrul Prešernovo, Kranj/Teatrul Orășenesc, Ptuj (SLO) prezintă spectacolul ”Un mort se întoarce la iubita lui”, de Svetlana Makarovič, bazat pe un cântec popular și o baladă renumită cu titlul Lenora, scrisă de poetul romantic sloven France Prešeren. Limba oarecum arhaică i-a inspirat pe Lorenci și echipa sa în inventarea unui teatru muzical specific, alimentat cu o iconografie și sunet arhetipal folcloric, dar care s folosește și un mod de expresie teatrală îndrăzneț. Spectacolul este jucat în slovenă, cu supratitrare în română, maghiară și engleză.

De la ora 21, în Sala Mare a Teatrului Maghiar din Timișoara, regizorul Urbán András vine cu o ”Scurtă povestire despre Antihrist”, producție a Teatrului Bitef din Belgrad (SRB), bazat pe Trei dialoguri de Vladimir Soloviov.

Spectacolul se compune dintr-un dialog între teatru și textul Trei dialoguri al lui Vladimir Soloviov, mai precis Dialogul al treilea – Scurtă povestire despre Antihrist, o lucrare filozofică polemică din 1900, în care autorul prezintă o viziune apocaliptică asupra viitorului omenirii. El se apropie de sfânta tradiție ortodoxă, afirmând că toate religiile, inclusiv cele ale creștinismului, vor fi unite de Antihristul, cel numit „omul fărădelegii”. Acest spectacol studiază realitatea spirituală sci-fi a lucrării lui Soloviov în relație cu realitatea spirituală a timpurilor noastre. Spectacolul va fi jucat în limba sârbă, cu supratitrare în română, maghiară și engleză.

Ediția 2016 a Festivalului  TESZT al Teatrului Maghiar Csiky Gergely aduce la Timișoara, până în 29 mai, spectacole din Serbia, Ungaria, Slovenia, Bulgaria, Croația, Italia, Portugalia, Bosnia și Herțegovina, Belgia și Macedonia. Detalii despre toate spectacolele festivalului sunt disponibile  pe www.teszt.ro.

Foto: Bíró Márton

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

Ana Đapović expune ,,Soil’’ la Galeria Brăteanu

Galeria Brăteanu se bucură să invite publicul iubitor de frumos la vernisajul expoziției de pictura ,,Soil’’ a artistului vizual Ana Đapović. Ana Đapović...

Citește și :