Testări pe şoareci şi porci, la Timişoara. Cum îi ajută aceste animale pe medicii chirurgi

227
soareci

Aproximativ 150 de şoricei şi alţi zeci de porci au ajuns, doar în ultimul an, pe masa de operaţie, la Timişoara. Totul cu scopul ca medicii chirurgi să înveţe să opereze pe oameni. Se întâmplă la Centrul de Chirurgie Laparoscopică şi Microchirurgie „Pius Brânzeu” din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, în care au fost pregătiţi, doar în ultimii ani, peste o mie de chirurgi din toate colţurile lumii.

Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean Timişoara şi directorul centrului, a explicat că şoarecii şi porcii supuşi unei intervenţii chirurgicale îi ajută foarte mult pe cei care doresc să înveţe şi practic mai multe despre cum se realizează o anumită operaţie.

„Nu am avea cum să ştim să tratăm oamenii, dacă nu am realiza astfel de experimente. Însă, trebuie respectate nişte directive europene. Modalitatea de cazare a animalelor, mâncarea, anestezia, pregătirea preoperatorie, eutanasia, toate trebuie făcute după nişte protocoale foarte stricte pe care noi le respectăm”, a detaliat medicul Mihai Ionac.

Potrivit directorului Centrului „Pius Brânzeu”, porcii care ajung pe masa de operaţie sunt cumpăraţi de la crescătorii autorizate, iar şoriceii de la Institutul Cantacuzino. După ce sunt operate de medicii chirurgi, animalele sunt eutanasiate.

„Şoriceii îi folosim pentru învăţarea de tehnici microchirurgicale, vasele lor principale au între 0,5 şi 2 mm şi ele sunt extraordinar de potrivite, pentru că vasele pe care noi le reconstruim la oameni au aceleaşi dimensiuni”, a mai explicat Mihai Ionac.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.