Terorismul şi migraţia, teme de dezbatere pentru miniştrii de interne din ţările UE

224

Miniștrii de interne ai UE se reunesc luni la Amsterdam pentru a dezbate amenințări urgente cărora trebuie să le facă față țările continentului: terorismul – paralel cu instituirea unui nou organism european antiterorist – și pericolul prăbușirii spațiului Schengen sub efectul unei crize migratorii accentuate.

Această întâlnire informală este destinată a fi ocazia de a marca lansarea oficială a Centrului european al contraterorismului în cadrul Europol, oficiul european al poliției.

El ar urma să fie „o structură permanentă, decisă la nivel politic, care stabilește pentru prima oară în Europa un centru operațional specializat care abordează pe tot continentul problemele teroriste sensibile”, a explicat directorul Europol, Rob Wainwright.

Această platformă urmează să răspundă uneia dintre principalele lacune ale luptei antiteroriste la nivel european: schimbul de informații între state care nu se făcea cu suficientă încredere pentru a asigura colaborarea în domeniul sensibil al serviciilor de informații.

Terorismul va ocupa o parte a discuțiilor miniștrilor luni, cu dezbateri asupra dosarului ‘combatanților străini’ și lupta împotriva traficanților de arme.

„Vom pune o presiune considerabilă asupra instituțiilor și statelor membre ale UE”, a avertizat duminică seara ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve.

Este vorba în special „să ieșim din reuniune cu un proiect de calendar”, cu voința „de a lua primele măsuri concrete la sfârșitul primului trimestru al anului 2016”, a adăugat Cazeneuve.

Miniștrii de interne, reuniți pentru prima oară sub egida președinției olandeze a Consiliului Europei, urmează să abordeze luni și criza migratorie care continuă să divizeze UE.

Potrivit surselor europene, ei ar putea discuta din nou despre posibilitatea de a extinde până la doi ani restabilirea controalelor la frontierele situate în interiorul spațiului de liberă circulație Schengen. Perioada maximă a acestor restabiliri este în mod normal de șase luni.

Austria – care face parte împreună cu Germania, Suedia și Danemarca dintre țările care au reintrodus controale la frontiere din cauza afluxului de migranți – a susținut sâmbătă ideea unei „excluderi provizorii” a Greciei din spațiul Schengen.

„Pseudosoluții ca excluderea statelor din spațiul Schengen nu fac să avanseze soluționarea problemei cu nimic, ele nu reduc fluxul migranților și divizează Europa”, a reacționat în fața presei ministrul german al afacerilor externe, Frank Walter Steinmeier.

Nu este pentru prima oară când o astfel de amenințare este proferată, ilustrând exasperarea unore state în fața incapacității Greciei de a frâna fluxul migranților sosiți pe teritoriul său din Turcia și îndreptându-se apoi spre nordul Europei.

Excluderea unui stat din zona Schengen este imposibilă din punct de vedere juridic, subliniase deja în decembrie ministrul luxemburghez al imigrației, Jean Asselborn, a cărui țară asigura pe atunci președinția turnantă a Consiliului Europei.

Miniștrii de interne urmează să dezbată, de asemenea, propunerea Comisiei de creare a unui corp european al pazei de coastă și de grăniceri pentru a prelua controlul asupra frontierelor exterioare ale UE.

În principiu, ideea executivului european suscită puține opoziții frontale. Dar chiar printre țările favorabile ei, dorința Comisiei de a putea face să intervină acest nou corp într-o țară care nu dorește aceasta este considerată ca nerealistă.

După miniștrii de interne luni, va fi rândul miniștrilor justiției celor 28 de țări să se reunească marți la Amsterdam pentru a dezbate în special lupta împotriva criminalității informatice.

Ei vor evoca de asemenea crearea unei baze de date pentru a avea acces la informațiile despre antecedentele juridice ale cetățenilor neeuropeni, propusă de Comisia Europeană în cadrul luptei împotriva terorismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.