Să fie clar: George Floyd nu reprezintă deloc o plastilină morală pentru a face din el statuia unui martir al populației afro-americane. Cu tot efortul de sofisme și așchii de adevăr pe care Propaganda Vinovăției Albe le scuipă prin presa democrată de peste ocean, e greu de acceptat ca un personaj cu un CV atât de toxic să fie urcat în Panteonul de moaște marxiste al corectitudinii politice doar pentru că Trump trebuie distrus. Cu orice preț!
Da, e greu de acceptat asta mai întâi pentru bunul-simț al celor care sunt cu adevărat oripilați de rasism și se exprimă deschis împotriva discriminărilor de rasă. E greu de acceptat până și pentru adversarii lui Trump ca prețul căderii acestuia să fie distrugerea țării! E greu de acceptat asta poate și fiindcă istoria recentă a lumii a oferit un lamentabil exemplu de contraselecție exact acolo unde te aștepți mai puțin. Politica de înlăturare a albilor din sectoarele economice ale Africii de Sud a condus la un faliment aproape generalizat. De fapt, e greu de înțeles cum, după înțeleptul Mandela, succesorul său a avut ideea de a răscumpăra proprietățile albilor și de a-i înlocui mai de peste tot.
În fine, e foarteeee greu de acceptat tot acest delir distructiv la propriu din SUA, Anglia și Franța fiindcă, dincolo de ideologii, democrațiile au reușit, cu migală și răbdare, să înjghebeze un lucru cu adevărat ce stă în tihna firescului. Mai ales în colectivitățile mici, oamenii găsesc de la sine înțeles ca semenii lor responsabili, onești să nu mai fie priviți prin lentila alterității. Nici afro-americani, nici homosexuali, nici stângaci, nici vegetarieni, nici musulmani sau de cine știe ce religie, confesiune, ci, pur și simplu, ființe ce decorează firesc ecranul de fiece zi. Fără mirări, fără excese de toleranță (ce cuvânt aiurea atunci când vorbim despre ceilalți), fără nimic.
Poate sună patetic ceea ce scriu eu acum, dar și mai patetic sună temerile despre care voi scrie acum: mă tem foarte tare că bruma de normalitate binemeritată de noi, de acum, s-a pierdut pentru totdeauna. Definitiv, criminal și irevocabil. Asta fiindcă rasiștii, homofobii, intransigenții, fundamentaliștii au primit pe tavă exact ceea ce nu era nevoie: un discurs despre cum o lume pe dos TREBUIE să fie lumea noastră de mâine. La pachet cu un violent discurs al urii față de cei care nu intră în canonul acesta. Un discurs ce va împărți definitiv lumea în două. Fiindcă mi se pare ușor de prevăzut că, în numele „toleranței”, această Ură Împotriva Ordinii, de un iacobinism deșănțat și la fel de criminal, va transforma, pe nesimțite, instanțele morale în instanțe judecătorești și, desigur, în plutoane de execuție. Iar acest lucru este evident nu numai în SUA, acum. Teroarea împotriva lumii vechi a pornit.
Poate că, în gândul dv. spuneți că noi suntem departe de asta. Nu e deloc așa. La nivelul societății românești se vor produce adevărate seisme politice. Ba chiar reconsiderări, reașezări ale ideologiei în favoarea altor mize mult mai importante decât par ele acum.
Prevăd, de pildă, că, la alegerile din toamnă, familia va deveni o temă mult mai sensibilă decât a fost ea până acum. La fel ca homosexualitatea. Nu numai USR-ul, de pildă, va fi nevoit să răspundă la întrebările din această zonă, ci și PNL-ul și celelalte formațiuni. Orice partid care se va declara favorabil sau, cel puțin, neutru în problema homosexualității sau a transgenderilor va declanșa o contrareacție mult mai virulentă decât am fost obișnuiți în fragilul echilibru al normalității de care vorbeam.
Mă tem, de asemenea, că xenofobia va fi mult mai intensă la capătul acestei emotivități care a produs o descentrare maladivă a ideii de firesc social. După cum, din păcate, prevăd că din solul mocirlos al corectitudinii politice se va ivi și o formațiune extremistă ce va trezi multe reverii criminale.