Teroare în trenul Timișoara – Reșița. Împușcături, azi-noapte, asupra garniturii CFR. Video

563

Călătorii ce se aflau azi noapte în trenul care circulă pe ruta Timişoara – Reşita au trăit clipe terifiante.

InfoCs.ro scrie despre experiența de groază pe care au trăit-o călătorii din vagonul de tren care urma să ajungă în Reşita, de la Timişoara, la ora 22.

În vagon se aflau aproximativ 30 de oameni, iar la câteva minute după ce trenul a plecat din staţia Colțan, s-a auzit o pocnitură puternică iar unul dintre geamuri s-a crăpat în mii de bucățele. Iniţial, toată lumea s-a speriat, iar după ce au realizat că de fapt prin geam a trecut un obiect ce a avut o viteză foarte mare coroborată cu zgomotul de armă, oamenii au rămas înmărmuriţi, iar mulţi dintre ei au intrat în panică.

Ceea ce se pare că a fost un glonţ, a pătruns prin geam şi s-a oprit în peretele celălalt al vagonului trecând foarte aproape de capul unei călătoare. Una dintre tinerele din tren s-a ghemuit la podea şi nu s-a mai ridicat până ce trenul nu a ajuns la gara Reşita Nord.

Mai mulţi călători au sunat la 112 şi au anunţat ce s-a întâmplat. Trenul a fost garat pe una dintre linii şi sigilat până la sosirea criminaliştilor.

Călătorii şi mecanicul spun că în ultimul timp, călătoria dintre Timişoara şi Reşita este o adevărat proba de foc în momentul în care trenul trece prin două cartiere de rromi de la marginea Resitei. În permanenţă vagoanele sunt lovite, iar geamurile sunt sparte cu pietre.

Polițiștii fac cercetări

”În data de 29.08.2018, ora 22.17, lucrătorii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Reșița au fost sesizați prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că asupra trenului de persoane Regiotrans 16113 Timișoara-Reșița Nord, automotor aparținând unui operator privat, s-a tras din exterior un posibil foc de armă, iar o alică a patruns prin geam, în compartiment.

Potrivit martorilor, evenimentul s-a produs imediat după ce trenul s-a pus în mișcare după ce a staționat în gara Colțan.

Echipa operativă deplasată la fața locului, din care a făcut parte și un polițist din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, nu a identificat proiectile sau fragmente de proiectil. Au fost însă ridicate probe, urmând a se efectua o expertiză criminalistică.

Nu au fost persoane rănite. Cercetările continuă în vederea clarificării stării de fapt, sub coordonarea Parchetului competent.”, transmite IPJ Caraș-Severin.

sursa – infocs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.