4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Terapie prin artă la Spitalul Judeţean Timişoara VIDEO

Profesorul şi medicul ortoped Horia Vermeșan a făcut o donaţie impresionantă Spitalului Județean din Timișoara, de peste 60 de obicete de artă: mobilier de antichitate, tablouri pe sticlă şi lemn, monede, diplomele primite, covoare, canapele, caricaturi și chiar instrumente medicale folosite în ortopedie acum o sută de ani. Doctorul Horia Vermeșan a condus Clinica I Ortopedie a Spitalului Judeţean Timișoara timp de 40 de ani. Fiindcă au mai existat şi alte donaţii făcute către Spitalul Judeţean, una dintre ele aparţine medicului Ioan Sporea, care a donat un tablou imens, lucrare ce se află expusă în holul principal al Spitalului Judeţean, conducerea acestei unităţi sanitare are în plan deschiderea unui muzeu al donatorilor. Asta, pentru că există şi alţi medici care au promis că vor dona din tablourile pe care le au acasă. Probabil că, în curând, holurile Spitalului Judeţean se vor umple cu tablouri, astfel că pacienţii vor avea la dispoziţie “Terapia prin Artă”.

DONATIE SPITALUL DE ORTOPEDIE.Still013

„Toată viaţa mea am fost un iubitor de artă. Mai mult decât atât, am donat, nu numai clinicii de ortopedie, ci şi Muzeului Banatului nişte piese de pictură bănăţeană deosebită. Întotdeauna am considerat că aceste lucruri nu sunt pentru o persoană, ci sunt pentru toţi. Mergeam la Clubul Anticarilor de mai multe ori, şi poate doar o dată reuşeam să cumpăr ceva, ca să poţi lăsa în urma ta ceva de calitate. Am considerat spitalul o a doua casă, fiindcă aici mi-am petrecut ceea mai mare parte din viaţă, am doi copii, un băiat şi o fată, ambii medici în Germania, şi pe ei nu îi interesează nimic din ceea ce rămâne de pe urma mea. Aşa mi-a venit această idée de a dona”, a spus Horia Vermeşan.

DONATIE SPITALUL DE ORTOPEDIE.Still029

„Este vorba de peste 60 de obiecte de artă, icoane, tablouri, cărţi, insigne, obiecte şi instrumente sanitare care au fost folosite în specialitatea de ortopedie, de-a lungul timpului. Mai este o galerie de tablouri semnate de Popa’s. Din punctul meu de vedere este un gest de suflet şi de mare character pe care domnul profesor o face către Spitalul Judeţean, locul unde şi-a petrecut marea majoritate a timpului”, a spus Marius Craina, directorul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Marius Craina, speră că şi alţi medici vor face astfel de donaţii, care să aline durerea şi suferinţa din acest spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

Ana Đapović expune ,,Soil’’ la Galeria Brăteanu

Galeria Brăteanu se bucură să invite publicul iubitor de frumos la vernisajul expoziției de pictura ,,Soil’’ a artistului vizual Ana Đapović. Ana Đapović...

Citește și :