Teatrul românesc în doliu! S-a stins o flacără a marilor artiști

2093

După moartea lui Jean Constantin, în urmă cu opt ani, actrița Oltiţa Chirilă s-a retras din activitatea din România şi a plecat în Statele Unite ale Americii, acolo unde a şi urmat un tratament pentru boala de care suferea.

Oltiţa Chirilă, una dintre cele mai frumoase actrițe pe care le-a avut teatrul românesc de revistă a trecut în neființă la vârsta de 51 de ani. Ca un blestem, starea sănătății artistei s-a agravat la prima sa reîntoarcere în țară. În urmă cu cinci ani, actrița a părăsit România pentru o altă viață, mult mai fericită, în Statele Unite, decepționată de moartea omului alături de care a jucat două decenii, marele Jean Constantin.

Actrița cu origini basarabene revenise la Constanța pentru a-și vinde proprietatea, ultima legătură ce o mai avea cu România în afară de băiatul său. După o luptă cu boala, din care ieșise biruitoare și datorită sistemului medical american, părea mai fericită ca niciodată de noua sa viață: era angajată la un mare hotel din Las Vegas.

Din nefericire, starea sa medicală s-a agravat din cauza zborului și presiunii atmosferice induse în avion la reîntoarcea în țara în care a jucat în mii de spectacole, dar din care a fugit. Nu mai putea trăi cu greaua apăsare a morții lui Jean Constantin (eveniment petrecut în urmă cu opt ani).

În ultimii ani actrița a fost nelipsită de la spectacolele din comunitatea românească, căci nu-i putea uita pe cei alături de care a petrecut clipe minunate în turnee, artiștii români ce au susținut spectacole în Las Vegas, potrivit libertatea.ro

Nu s-a simțit niciodată singură în noua sa casă, pentru că i-a avut alături alți artiști rezidenți români în „orașul distracției”, bunul său prieten Gheorghe Gheorghiu, dar și Denis Mihai Constantin și Cătălin Bota, care formau proiectul etno Autentic și care, de asemenea, au schimbat popularitatea dobândită în România cu munca la cazinourile din Vegas.

Artista răsplătită cu aplauzele a milioane de spectatori care s-au amuzat cum o frumoasă blondă știe cele mai savuroase bancuri despre semenele sale, într-un interviu pe care i l-am luat în Las Vegas anul trecut, când aceasta ne-a asigurat că e liniștită, că duce o viață simplă, dar că e înconjurată de prieteni și că e fericită și nu stă departe de scenă, chiar dacă este de partea cealaltă a sa, căci are la dispoziție un univers al spectacolelor.

sursa: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.