Teatrul Național din Timișoara a lansat proiectul ”Iarnă în Centenar”

95

Teatrul Național din Timișoara a lansat proiectul Iarnă în Centenar, o platformă teatrală care, în Anul Centenar, ilustrează evoluția și locul în care se află astăzi dramaturgia contemporană românească, în ambele sale forme de exprimare: textul de teatru actual și rescrierea pentru scenă a operelor literaturii.

Selectate din repertoriul Teatrului Național, spectacolele De ce iubim femeile după Mircea Cărtărescu, Ce vine după de Mihai Ignat, Aeroport de Ștefan Caraman, M-am hotărât să devin prost, adaptare de Antonella Cornici după romanul lui Martin Page, Vorbește cu mine!, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia și Pe mâine de Mihaela Iancu construiesc un spațiu de referință pentru autorii români.

Este o realitate faptul că, prin întreaga sa activitate, fie că este vorba de repertoriul său, de organizarea Concursului Național de Dramaturgie sau de modulul FDR al Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, Teatrul Național din Timișoara descoperă autori români, promovează autori români și impune spectacole de referință din dramaturgia românească în conștiința publicului. Din această perspectivă, proiectul Iarnă în Centenar acoperă o varietate stilistică și tematică, adresându-se unei game diversificate de public, atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere al vârstei, educației etc.

Spectacolele proiectului Iarnă în Centenar au început sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, cu reprezentația De ce iubim femeile după Mircea Cărtărescu, regia Mihaela Lichiardopol, continuând după cum urmează: marți, 20 noiembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, Ce vine după de Mihai Ignat, un concept de Roberta Popa Ionescu; joi, 22 noiembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”,Aeroport de Ștefan Caraman, regia Ion-Ardeal Ieremia, duminică, 25 noiembrie și marți, 27 noiembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”, M-am hotărât să devin prost, adaptare de Antonella Cornici după romanul lui Martin Page, miercuri, 28 noiembrie, de la ora 19, la Sala 2, Vorbește cu mine!, un spectacol de Ion-Ardeal Ieremia și, nu în ultimul rând, joi, 29 noiembrie, la Studio „Uțu Strugari”, Pe mâine de Mihaela Iancu, one woman show Iuliana Crăescu.

Iarnă în Centenar este un proiect al Teatrului Național din Timișoara.  Acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Timiș.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.